teoria conspirației și nașterea unui nou reich: Heil, Volkswagen!

Față de mașinile Volkswagen pot spune că nu am nici o afinitate deosebită, nici o ură neîmpăcată. Sunt mașini normale, nici mai bune decât altele, nici prea proaste.

În schimb, marketingul exagerează, iar clienții înghit pe nemestecate toate gogoșile născocite. Dacă e să blamez cu adevărat ceva, atunci marea păcăleală ”Golf 6” (în loc de Golf 5 facelift) este principalul lucru care mă deranjează la Volkswagen.

Însă în ultima vreme mărșăluirea triumfală a Volkswagen spre titulatura de Number One mondial mi-a ridicat niște semne de întrebare privitor la ”scopul scuză mijloacele”. Evident, răspunsurile au legătură cu teoria conspirației.

1. Mușamalizarea corupției

Cu niște vreme în urmă, a fost mușamalizat curios de bine un scandal incipient, despre șpăgile pe care le-a dat Volkswagen pentru contracte preferențiale. Care ar fi însemnat nu doar cheltuieli mai mici din partea concernului, ci și daune provocate rivalilor direcți.

La Volkswagen mușamalizare, în timp ce Daimler a plătit o amendă de niște sute de milioane de euro pentru acuzații similare. Vârful aisbergului îl găsiți chiar pe BBC.

2. Încercarea de discreditare

Apoi îmi amintesc de celebrul caz al Loganului care a fost răsturnat de ADAC, corespondentul RAR-ului în Germania. Când un organism respectabil îți arată că Loganul e praf la siguranță, dar la două zile mușamalizează totul și nu mai recunoaște nimic, la ce te poți gândi?

Toată presa a refăcut testul ADAC și a ajuns la concluzia că Loganul e curat. Apoi au început să apară dovezi că testul s-a realizat la o viteză mai mare decât normal, orice mașină similară sau chiar mai bună având șanse mari să se răstoarne în condițiile alea. Mai mult, inginerii germani se pare că au dezumflat roțile pentru a ”ajuta” dezechilibrarea mașinii.

ADAC și-a ținut gura și a înghițit rușinica, iar Loganul și-a recăpătat onoarea. Mulți, însă, nu și-au amintit de porecla căpătată de Logan în Germania la lansare: dușmanul Golf-ului second hand.

Nu doar al Golf-ului, dar Volkswagen avea de pierdut cel mai mult dacă fraierii nu mai cumpărau pe bandă rulantă Golf-uri second hand din Germania. De ce? Pentru că majoritatea mașinilor noi sunt cumpărate pe sistem buy-back, atractiv doar dacă mașina pe care o dai la schimb are valoare mare. Adică dacă dealerul o poate vinde pe bani buni mai departe.

Fără clienți de Golf second hand, nu se mai îmbulzește lumea să ia Golf-uri noi, nu? Mă rog, principiu care se aplică și la alte modele Volkswagen, dar și ale altor mărci de volum.

Dar, până la urmă, discreditarea Loganului de către ADAC având Volkswagen în spate este extrem de greu de dovedit. Singurul argument pe care îl am ține de importanța Volkswagen pentru Germania și pun pariu că factorii de decizie din guvernul german au tot interesul să ajute VW să evolueze.

3. Reciclarea pentru sud-americani și chinezi

Volkswagen are vânzări foarte bune în țările din America de Sud și, mai nou, în China. Zone unde, de altfel, produce mașini. Însă ce mașini? Pardon, întrebarea corectă este ”cât de vechi?”.

Modele VW care s-au vândut în Europa prin anii ’70-’80 au ajuns să inunde piețele mai sus menționate, bazându-se pe lipsa unei legislații serioase în materie de siguranță și poluare, cum există în America sau Europa.

În China, prima generație a Passat-ului s-a vândut până de curând, iar versiunea sedan a lui Golf 2, Jetta, încă mai există în showroomuri, puțin modificată. Același principiu cu Daewoo Cielo, care era o reciclare după vreo 15 ani a lui Opel Kadett.

De fapt, Volkswagen poate fi considerat campionul reciclărilor modelelor vechi, deși sub lumina reflectoarelor avem azi alți producători.

Ideea este că, astfel, Volkswagen și-a consolidat poziția cantitativ și, acum, culege roadele datorită răbdării. Din păcate, a vinde mai mult nu înseamnă și că ai parte de mașini bune calitativ. Dar e simplu să acuzăm Loganul că e căruță, nu, stimabililor nemți?

4. Escaladarea scandalului rechemărilor în service

Normal, vorbim de rechemarea în service a altora. În principal, Toyota. Evident, fiind Number One mondial, producătorul japonez este deschis atacurilor din partea oricui altcuiva.

În cazul ”scandalului pedalei”, cu presupusele blocări ale pedalei de accelerație, Toyota a primit o lovitură mediatică importantă în America. Acum, după intervenția NASA și spălarea imaginii japonezilor chiar de către NHTSA, organismul guvernamental care a trâmbițat că Toyota are probleme grave, se pare că Toyota își revine.

Însă, dacă ne uităm la cine a avut cel mai mult de câștigat de pe urma scandalului pedalei… de ce oare tot Volkswagen apare în prim plan? Câtă vreme Toyota o încasa de la toți, Volkswagen declara sus și tare că ei sunt mai buni, de aceea le vor sufla prima poziție japonezilor.

Asta în ciuda faptului că o serie de modele Volkswagen au fost rechemate în service – dintre care o jumătate de milion de Passat-uri, pe lângă niște zeci de mii de Polo, Golf și alte modele. Dar presa nu s-a grăbit să facă tam tam pe tema asta, nu?

Nu pot afirma categoric faptul că VW s-a implicat în mod direct în scandalul rivalului Toyota. Dar nu e greu de observat că a avut extrem de mult de câștigat, fără a face eforturi: în loc să aplice strategia mult mai grea de a depăși Toyota la calitate, a preferat să se cațere pe notorietatea în scădere a japonezilor.

În lumea noastră, probabil e ceva normal pentru învingători, nu? Să câștige teren nu prin forțe proprii, ci prin raportarea la problemele altora. Un fel de românism din fotbal: nu ”vom fi mai buni ca ei”, ci ”sperăm să aibă ceilalți probleme ca să câștigăm noi”.

5. Profitarea de capitalul uman pierdut de alții

Scandalul ”spygate” Renault i-a făcut de râs pe francezi, care, după ce i-au dat afară pe trei directori ai programului de mașini electrice, au descoperit că ăia ar fi nevinovați.

Care ăia, pioni importanți în strategia grupului Renault-Nissan privind mașinile electrice, acum sunt curtați de cine? Aud? Nu cumva de… Volkswagen?

Pentru moment, lucrurile au rămas incerte în curtea Renault: a fost sau nu spionaj? Primele acuzații s-au dus spre chinezi, dar încă nu există nici o dovadă. Mai mult, Ghosn a căzut într-o prăpastie a imaginii și sunt voci care îi sugerează să își dea demisia.

Ghosn pleacă, Renault-Nissan se cam prăbușește, iar supremația francezilor în domeniul mașinilor electrice lasă un loc lejer… cui? Aud? Celor de la Volkswagen, cumva? Evident.

Cam multe coincidențe, mai ales pentru fanii teoriilor conspirației, nu? Oricum, nu ar fi decât o continuare foarte bună, după faza de la punctul 2, că doar Loganul tot găselnița francezilor este.

Tot la capitolul capital uman, Volkswagen a racolat câteva personaje cheie care au fost la GM, după falimentul colosului american. Ceea ce ar trebui să asigure cucerirea pieței americane.

6. Politica speculațiilor jmekere, sprijinită de presă

A fost încercarea Porsche de a cumpăra pachetul majoritar de acțiuni la Volkswagen. Un lucru pe care nu înțeleg cum de l-au înghițit așa ușor piețele financiare.

S-a lăsat și cu un mic scandal, alimentat de intervenția guvernului și a justiției, timp în care acțiunile Volkswagen au crescut mult. Dar nu pe baze reale, ci doar ca urmare a speculațiilor.

După care, lovitură de grație: Porsche este salvată de la faliment de Volkswagen! Cumpărătorul agresiv devine cumpăratul cuminte. Între timp, pe fond de criză economică, Volkswagen anunță că are 50 de miliarde de euro de cheltuit, fiind în căutarea unor mărci valoroase.

Și uite așa bagă zâzanie cu Ford: VW ar fi interesat de Mazda, care are o evoluție foarte bună, în condițiile în care Ford are nevoie de cash pentru rezolvarea problemelor. Dar Mazda înseamnă și tehnologie Ford destul de avansată, mai ales în domeniul trenului de rulare. Plus tehnologie diesel, dezvoltată în parteneriat cu francezii de la PSA.

Apoi, mai nou, VW se arată interesat de Alfa Romeo. Chestie care se lasă cu un schimb de replici acide între Marchionne și boss-ul VW. Plus zvonuri că afacerea e deja gata și viitoarele modele Alfa Romeo vor avea motoare Porsche. Cât de tare, nu?

Ultima treabă: Skoda VisionD. Care ne anunță un viitor mai low-cost al mărcii cehești, care a devenit pe nesimțite un rival serios pentru Volkswagen. Din cauză că piețele emergente, dar nu numai, văd mașinile Skoda ca niște Volkswagenuri mai ieftine.

Prin urmare, de ce să lăsăm Skoda să-și ia avântul? Pac, capul la cutie, strategia de grup dictează o apropiere de spiritul ieftin Dacia. În plus, mașinile ieftine se vând bine, deci crește cota de piață a grupului.

7. Înregimentarea în imaginea uniformă

Noul stil Volkswagen, simplist, robust și, mai ales, banal, devine o carte de vizită serioasă. Unor modele le stă bine schimbarea, altora adaptarea asta le strică total atractivitatea.

Cert este că mașinile Volkswagen par să adopte o anumită uniformă. O uniformă uniformă :) Uniformitate care pe mine unul mă duce cu gândul direct la heil hitle. Nu e neapărat o răutate, cât o puternică impresie dictată de creier.

Deși poate ar trebui să accept ceea ce spune marketingul: că VW vrea să fie corespondentul Apple în industria auto. Tehnologie și simplitate. Mda… nu am iPhone, nu mă tentează nici iPad…

Pur și simplu noul design Volkswagen îmi amintește de ce m-a învățat istoria despre hitlerism. Oamenii ajung să devină clienți orbește, căzând pradă laudelor dictate în presă și folclorului ”e cea mai vândută, deci e cea mai bună”, alimentate de un marketing unde minciuna pe față capătă valoare de adevăr.

————————————————————

Sunt anti-Volkswagen? Nu. Încerc să fiu doar foarte obiectiv. Și lucrurile remarcate mai sus pot fi dezbătute și combătute mult timp.

Bottom-line: grupul Volkswagen dă dovadă de o lecție dură de business modern. Păcat că trendul va fi urmat și de alții, iar inerția ne va duce clar la o involuție cu față de evoluție.

3 Comments

  • Excelent scris, cum risipă de răutate argumentată în limite mici. Subiectivism obiectiv :)) La trei sferturi dintre idei sunt total de acord. Le simţeam, dar acum pot pune degetul pe ele. Bravo!

    Şi pune şi tu acolo butoane de tweet şi like. Să te promovăm în cloud!

  • @george, ca un fan al teoriilor conspiratiei, sunt anti-facebook si twitterul ma lasa rece :)

    @vaxxi, si eu credeam ca sunt anti-vw, dar mi-am dat seama ca sunt anti-prostii si nesimtitii superfani vw.

    fata de masinile vw sunt neutru, iar grupul vag ma intereseaza doar ca analiza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *