Test Nokia Lumia 920, a doua parte – impresii după o săptămână cu Lumia 920

Primul lucru pe care vreau să îl spun este că îmi place Nokia Lumia 920. Al doilea lucru este că mi se pare foarte cool și o investiție care merită. Al treilea e că… sună cumva ca și cum aș fi devenit un gadget-obsedat?

Așadar, după o săptămână de utilizare relativ intensă a noului meu Nokia Lumia 920, iată cât mai succint lucrurile bune, mai puțin bune sau chiar proaste.

Look and feel

Dimensiunea relativ mare a lui Nokia Lumia 920 i-a adus porecla de ”paletă” din partea prietenei mele. Pentru că încă nu a văzut cum arată, pus în paralel, un Samsung Galaxy Note 2…

Iar mulți dintre specialiștii în smartphone-uri remarcă, în primul rând, că ”e mai greu decât celelalte smartphone-uri”. Însă nimeni până acum nu a spus că ar fi prea greu sau deranjant de greu. It’s a matter of perception, dar, personal, pot spune că Nokia Lumia 920 nu e deloc un device care să pună probleme din cauza masei.

Rămân în continuare atent când îl scot din buzunar sau îl țin în mână, deoarece partea din spate, din policarbonat, o simt cam alunecoasă. Știu că Lumia 920 are o reputație de telefon foarte rezistent, dar nu am chef să-l scap pe jos, sincer.

În ce privește dimensiunea ecranului, într-adevăr, e destul de mare și nu pot folosi telefonul tot timpul doar cu o mână. Bănuiesc că, față de un iPhone 4 sau 5, am nevoie de un deget de la cealaltă mână de mai multe ori. Oh, well, ca idee, într-o săptămână de utilizare să zicem că am fost deranjat de chestia asta cam 1% din timp…

În rest, îl folosesc cu mâna stângă, deci butoanele de pe laterala dreapta nu mă deranjează, ba chiar le accesez foarte ușor. Am tendința să mă încrunt când observ urmele degetelor pe ecran, dar, na, asta e din cauza backgroundului negru. Așa că, de multe ori, șterg displayul de bluză și problema dispare. Iar backgroundul ăla e de-a dreptul superelegant, zău!

Prin urmare, mă simt bine că am un device cu personalitate, pe care îl simt de mare calitate și care îmi inspiră lucru bine făcut. Mă rog, să epatez nu e un obiectiv al meu, dar contribuie la impresia că prețul dat pe device a meritat. Ba chiar a fost o super-afacere, dacă mă gândesc la cât costă un iPhone 5…

Camera foto-video

Primul lucru pe care îl apreciez, mai ales dacă mă raportez la precedentul E72, este rapiditatea de accesare a funcției foto-video. Butonul dedicat e la îndemână și camera intră în funcțiune în circa două secunde. Adică mai bine și decât savoniera mea Canon…

Apoi displayul este suficient de mare și, foarte important, clar pentru a vedea ce voi fotografia. Procedura e deja uzuală: soft-touch pe buton pentru focus, hard-touch pentru pozare. Delayul între fotografieri e insignifiant și nu e nevoie de o funcție ”back” așa ca la E72 (ceea ce era de-a dreptul enervant…).

Am făcut până acum poze în principal pe ”auto” și trebuie să-mi găsesc timp să mă joc cu aplicații, precum ”Lenses” sau altele (unele erau pe telefon, altele le-am instalat ulterior). Ca și calitate, e clar că nu mă mai interesează să car după mine o savonieră suplimentară, Lumia 920 fiind mai mult decât acceptabil ca și ”camera phone”…

În ce privește pozele în lumină normală, le consider ok pentru gusturile mele. Din ce am văzut pe la Samsung Galaxy sau Note ori iPhone 4S și 5, cred că nu prea sunt diferențe calitative.

Adică, pentru poze de zi, Nokia Lumia 920 e doar ok, fără pretenții. E bună pentru ”capture the moment”, iar dacă vrei să te uiți la poze pe un display de laptop, de exemplu, calitatea nu dezamăgește, deși e clar sub un DSLR de bază (mai ales dacă dai zoom maxim la poza de 3.552×2.000 px – care e doar 7,1 MP, nu 8,7 cum zic ei… mă rog, pentru că am folosit modul 16:9, nu 4:3).

Câtă vreme vorbim de poze unde nu ne interesează așa de mult calitatea exemplară, ci mai mult ce se întâmplă în imagine, ori de folosirea pozelor pe facebook sau pe blog, nu am reproșuri majore. Dar cine se așteaptă ca 8,7 MP să însemne calitate exemplară, se înșeală amarnic – Lumia 920 nu poate înlocui un aparat foto profesionist, garantat.

În schimb, când vorbim de luminozitate redusă (dar nu chiar întuneric, totuși), Lumia 920 e de-a dreptul surprinzător ca și aparat foto. De exemplu, într-o recentă deplasare am făcut seara niște poze unui peisaj de seară, în paralel cu un Samsung Galaxy Note 2 și niște iPhone-uri, iar diferențele nu doar că se văd, ci sunt aproape colosale.

Din nou, nu am pretenția că pozele de seară sunt extraordinare, dar, în mod clar, pentru ce mă aștept de la un camera-phone (pus pe auto, să ne-nțelegem), Lumia 920 mi-a depășit așteptările. O dată mărite pozele la true-size, se observă noise-ul sau blurul, dar nu exagerat, așa încât fotografia relevă multe detalii pe care, altfel, celelalte telefoane nu le surprind.

Există și un revers al medaliei: dacă subiectul se mișcă, acest lucru va ieși în poză. Adică de multe ori se simte nevoia acelui ”freeze”, mai ales când fotografiezi oameni care vorbesc sau nu stau pe loc. Cred că e din cauza unui timp mai lung de expunere, care face minuni când lumina e mai slabă.

În teorie, se poate rezolva cu modul ”Sport” din setări, dar asta va însemna o luminozitate mai slabă, iar mișcarea nu e eliminată complet. Deh, avem dreptul să fim pretențioși, dar nici să ceri imposibilul nu e chiar ok… Totuși, nu am de gând să folosesc Lumia 920 pentru ședințe foto profesioniste :)

Cu funcția video m-am jucat mult mai puțin, dar e foarte ok pentru ”capture the moment”. Stabilizatorul de imagine creează o impresie oarecum falsă, de plutire și vălurire, dar la cote foarte puțin deranjante (comparativ cu o cameră profesionistă). În plus, variația luminozității mi se pare cam accentuată – cred că e o chestiune care ține de soft, de procesarea imaginii și de analizarea white-balance.

(în curând voi pune un video aici, după ce îl uploadez pe youtube)

Dar, repet, per ansamblu mă declar foarte mulțumit de prestațiile camerei video și consider că mai am de lucru doar la obișnuința de a ține telefonul cât de cât mai stabil în timp ce filmez. Pentru că, într-adevăr, stabilizatorul de imagine își face datoria cu brio.

Așadar, camera foto-video a lui Nokia Lumia 920 primește, pentru moment, un opt sincer (raportat la așteptările mele și, de ce nu, la temerile survenite în urma celor citite pe internet din alte reviewuri). Marele avantaj este că nu mai trebuie să port cu mine o savonieră foto-video. Dar domeniul urmează să fie aprofundat în perioada următoare…

Utilizare sistem de operare

Vorbim de Windows Phone 8, ale cărui simplitate, intuitivitate și look m-au cucerit din prima. Redimensionarea și posibilitatea de a muta și colora tile-urile pe homepage nu e doar o fiță și mă bucur că pot customiza prima pagină în funcție de nevoile care apar.

Acum nu știu dacă e o idee mai bună sau mai proastă decât iOs sau Android, dar eu apreciez mai mult minimalismul WP8 decât iconurile supercolorate și cam mici ale principalelor sisteme de operare de pe piață.

Făcând slide spre stânga, apare al doilea ecran, unde aplicațiile sunt plasate pe verticală, în ordine alfabetică. Dacă se înmulțesc peste o limită (nu știu care e limita), apar și literele, pentru o browsare mai intuitivă. Am descoperit din întâmplare că, atingând în dreptul unei litere, pe ecran apar toate literele și ajungi așa mai simplu la litera aplicației care te interesează.

În plus, slide-ul sus-jos mi se pare mai comod decât stânga-dreapta, mai ales că derularea e extrem de rapidă. Iar designul tile-urilor e foarte intuitiv, în timp ce aspectul general foarte aerisit, deci WP8 mi se pare foarte relaxant de utilizat.

În ce privește aplicațiile, voi detalia acest aspect mai încolo. Deocamdată pot spune că WP8 nu-l recomand power-userilor, obișnuiți cu marketplace-ul iOs sau Android, deoarece WP8 beneficiază de numai câteva zeci de mii de apps față de sute de mii sau peste un milion sistemele de operare rivale.

Totuși, mi se pare exagerat să blamezi WP8 pentru că are puține aplicații. Mi-am petrecut multe ore într-o zi de sâmbătă căutând, ca un începător, aplicații în marketplace-ul WP8 și am obosit, realmente. Iar când mi-am dat seama că  iOs și Android au de zeci de ori mai multe aplicații… mi-am dat seama că m-ar fi luat dracii dacă mi-aș fi luat iPhone sau Samsung Galaxy 3 (opțiunile pe care le tatonam înainte să aflu de Lumia 920).

Așadar, pentru că nu sunt un power-user, nu mă deranjeză numărul mai mic al aplicațiilor. Până acum simt doar lipsa unei aplicații ”call recorder” funcționale, pentru că aia găsită până acum în marketplace nu merge (sau sunt eu idiot). În schimb, principalele aplicații, mai ales Nokia exclusive, sunt bine gândite și oferă o experiență plăcută la prima vedere.

După cum ziceam, voi reveni pe subiectul aplicațiilor după ce îmi voi face o idee mai bună, dar le recomand fanilor iOs si Android pe de o parte să nu mai fie așa de vehemenți, pe de altă parte să se abțină de la WP8 dacă viața lor e dictată într-o asemenea măsură de aplicații (c’mon, de parcă Instagram e rațiunea unora de a trăi).

Durata de viață a bateriei

Este un subiect care m-a dezamăgit la început, mai ales din cauza feedbackului negativ pe acest subiect pe care l-am remarcat pe internet din partea multor useri. În plus, am ignorat niște cauze foarte pertinente.

În primul rând, displayul cu o imagine excelentă consumă destul de mult. Apoi conexiunea wi-fi lăsată ”on” tot timpul își spune cuvântul, la fel ca și conexiunea 3G pentru date. Trebuie să mai adaug și utilizarea intensivă în primele două zile (deh, curiozitatea de copil mic pentru o nouă jucărie, right?).

Dar în cursul unei săptămâni m-am mai informat și uite că am ajuns de la o autonomie de maximum o zi la două zile, fără a face eforturi majore. Adică folosesc 3G doar când vreau neapărat să verific chestii pe net și îmi trebuie viteză mai mare. Wi-fi, la fel, doar când am strictă nevoie.

Ah, să nu uit de recomandările unor useri: trei sau cinci cicluri de încărcare ”dură” la început. Adică lăsat bateria să se descarce complet, după care lăsat telefonul la încărcat toată noaptea. Un fel de formatare, despre care oficialii Nokia nu suflă nici un cuvânt.

De ce oare, din moment ce telefonul are baterie integrată (deci nu ai cum să o schimbi cu una de rezervă), iar utilizarea intesivă care e de așteptat de la un asemenea device e de natură să consume foarte rapid bateria, deci userii ar avea cam multe motive de nemulțumire.

În opinia mea, bateria este, cu adevărat, călcâiul lui Ahile, chiar dacă multe alte smartphone-uri scumpe au aceeași problemă. E adevărat, cu grijă se poate obține o autonomie bună – cum am spus, am ajuns la două zile acum. Dar nu sunt un power-user cum este de așteptat de la clienții unui astfel de telefon scump. Dacă aș fi, tare mi-e că bateria care se consumă rapid în utilizare intensă m-ar enerva serios.

CONCLUZIE

Pentru moment, atât despre Nokia Lumia 920 în acest episod. Un telefon cu adevărat de top, care arată și se simte ca un produs de calitate, cu o cameră foto-video foarte bună față de așteptări, cu un sistem de operare simplu și intuitiv, dar care are lipsuri la capitolul aplicații față de concurență, precum și cu o baterie doar acceptabilă ca durată de viață.

Personal, nu regret achiziția făcută și îi dau o notă foarte bună lui Nokia Lumia 920. Nu spun cât, deoarece acesta nu e un review-reclamă, ci un test care se dorește util pentru cei interesați de acest telefon. Pentru că, până la urmă, e un device cam scump, o investiție care trebuie cântărită serios, în funcție de nevoi.

Acum sunt foarte nerăbdător să cumpăr și un încărcător wireless – sunt curios dacă răspunsul oficial al celor de la Nokia România va fi la fel de placid și deloc de ajutor ca și precedentul din decembrie, legat de telefon. Oricum, testul cu Nokia Lumia 920 va continua.

Update: după cum mă așteptam, oficial Nokia se spală pe mâini în ce privește accesoriile. Într-un fel, e de înțeles, pentru că încă nu au adus telefonul oficial pe piața noastră. Dar urma de aroganță și nepăsare față de clienți afectează, în timp, încrederea în brand (verificați în manualul de marketing și păcălire a consumatorului, la pagina țâșpe).

Oricum, ca să înțelegeți cât de obiectiv sunt: dacă toate chestiile pe care le are Nokia Lumia 920, și bune, și rele, ar fi fost oferite de alt telefon la un preț competitiv, l-aș fi luat pe acela. Pentru că mă interesează mult mai mult CE îmi oferă device-ul decât CINE îl face. Pentru mine, brand-awareness-ul nu mai e deloc o momeală, din cauză că totul e doar business. Right? Right!

(citește aici prima parte a testului cu Nokia Lumia 920)

28 Comments

  • Nu-i nevoie de chestia aia cu descărcarea completă, ba chiar bateriilor LiIon/LiPol nu le place chestia asta. Folosește-l normal și după cum ai nevoie, adică la smartphoneuri oricum te vei obișnui să te legi la orice priză/USB găsești disponibil :-)

    Să-l stăpânești sănătos !

  • mersi pt urari

    intr-adevar, in general nu e indicat sa lasi acumulatorul sa se descarce complet.
    dar acele cateva cicluri de inceput am inteles ca sunt necesare, cam ca un fel de rodaj pt motor :)

  • Foarte bun review-ul tau, pe mine unul ma ajuta mult, pentru ca sunt interesat de acest device. Apropo, imi poti spune te rog de unde l-ai achizitionat si la ce pret? pe mail bineinteles…

  • de fapt, eu am luat telefonul chiar si fara cutia originala :) doar aparatul si incarcatorul, dar nu am facut nazuri, pentru ca pretul a fost foarte bun.

    probabil cand nokia sau operatorii nostri vor catadicsi sa bage lumia 920 in oferta, cu sau fara abonament, incarcatorul wireless va fi oferit si el, gratuit sau contra cost.

    deocamdata, insa, telefoanele unlocked aduse din strainatate sunt fara incarcator wireless. din pacate, nu gasesc de cumparat asa ceva inca, inca mai caut

  • foarte bun review-ul, si eu ma gandesc la acest telefon. Nu ai spus cat ai dat pe el.
    ma mai gandesc la Motorila RAZR maxx pentru acumulator mare.

  • Am si eu un Nokia Lumia 920 si sunt super incantata de el, dar totusi poate ma poate ajuta cineva cu niste raspunsuri la niste intrebari legate de fotografii.
    Unde gasesc pozele facute cu modul Panorama? Le-am cautat in albumul cu fotografii, dar nu sunt acolo.
    Fotografiile care le-am facut pana acum sunt inguste, gen portret; nu sunt la aceeasi marime ca cele realizate cu un aparat foto. Se poate schimba modul de realizare a fotografiei?

    Va multumesc anticipat!

  • Hello, Ana, welcome in clubul celor cu Lumia 920 :) incerc sa raspund la intrebarile tale:

    1. chiar acum am facut o poza cu Panorama si s-a salvat in folderul principal ”camera roll”. atata doar ca, in modul preview, iconita este patrata la fel ca orice alta poza, deci nu realizezi din prima ca e foto panoramica. Nu e cel mai simplu mod, dar poti gasi pozele panoramice pur si simplu trecand de la o poza la alta, cu slide

    2. incerc sa imi dau seama la ce te referi cand spui ca fotografiile sunt inguste, portret. Asta ar insemna ca sunt pe verticala (cand sunt pe orizontala inseamna ca sunt landscape). O explicatie ar fi modul in care tii telefonul – daca vrei sa iasa pe orizontala, pur si simplu tii telefonul pe orizontala, nu?
    O alta explicatie ar fi ca aparatul foto e setat pe 16:9 si tu vrei, de fapt, sa faci poze la 4:3 (adica usor mai inalte). Pentru asta, cand esti in modul foto (cel mai simplu se ajunge tinand apasat butonul de jos, de pe laterala, vreo doua secunde), trebuie accesat meniul de la ”puncte-puncte”, langa iconitele principale, iar in meniul ”photo settings” gasesti ”aspect ratio”, cu 16:9 sau 14:3.

    sper ca au fost de ajutor explicatiile, have fun

  • Desi mi-am luat un Galaxy S3, am vrut sa imi iau Lumia 920 initial, dar avea provenienta cam dubioasa, si nu imi garanta daca nu mi se va bloca dupa IMEI sau sa ma trezesc cu politia la usa mai nou am vazut. Oricum, desi detin android imi doresc ca windows phone 8 sa intre mai mult pe piata sa se dezvolte si mai multe aplicatii ca asa era si acum 3 ani cand mi-am luat primul android cu donut 1.6 si 50.000 aplicatii in marketplace pe atunci.
    Ce mi-a placut la Lumia 920, ecranul, e unul dintre cele mai bune ecrane care le-am vazut pana acum la un telefon mobil, iti da senzatia ca informatia e afisata pe primul strat al display-ului, si nu ca mai este un strat de plastic/sticla intre display si ochi.
    Greutatea, e un pic grelut, dar nu chiar asa cum exagereaza unii. Tinand in mana si un HTX 8X si un Lumia 920, imi place mai mult Lumia la feeling desi HTC-ul e mai usor.
    In review-ul trecut zicea ca il utilizezi cu o mana fata de iPhone sau S3 care iti trebuie doua maini :) acum vad ca ai corectat in review-ul asta, desi cand m-am uitat la prima poza cum tii degetul mare pe ecran, eu nu pot sa-l tin asa, credeam ca chiar poti sa-l utilizezi cu o mana .. iPhone-ul se poate numai cu o mana, nu stiu cand sa iti trebuiasca 2 maini.
    Avantajul iPhone-ului e usurinta in utilizare pentru non-techie, dar windows phone 8 a reusit si el asta cu Metro, si plus de asta e si optimizarea care in Lumia 920 fata de S3, adica pe un hardware la jumatate ca cpu/gpu … se misca foarte bine, smooth, fara lag.

  • salut, N7, tin sa precizez ca am spus de la inceput ca Lumia 920 e destul de mare asa incat de multe ori e nevoie sa folosesti ambele maini :) asta in cazul in care nu esti un Gargantua cu degetele mult mai lungi decat media…

    referitor la ecran si claritatea afisajului, acest avantaj se numara printre primele pe care le observa oricine imi vede telefonul pentru prima data. recunosc, nu e ceva ce sa ma entuziasmeze, dar acum, dupa ce am vazut multe reactii, imi dau seama ca ecranul e mult mai odihnitor pentru ochi.

    in privinta eco-sistemului, asta este. dupa cum ziceai, android a ajuns in vreo 3 ani la dimensiunile de acum. windows 8 inca nici nu a implinit un an :) deci… rabdare. raman la parerea ca un newbie se adapteaza mai usor la windows 8, dar un amator de aplicatii mai bine ar ramane la android sau iphone

  • EU am un nokia lumia 920 de o luna si deja mi-a facut 2 figuri 😐 prima oara era incarcat full,si intr-o ora jumate,mi sa descarcat toata bateria,nu se mai aprindea :( si acum a 2 oara,era la incarcat,era full,si cand am dat sa ma uit la ceas… poc.. nu se mai aprinde ,ce plm se intampla? ajutati-ma daca stiti careva,ce sa fac :( nu se mai incarca si nici nu se conecteaza la pc :((

  • salut, Stef, sorry 4 U, dar treci printr-o experienta cunoscuta sub numele de ”bricked” – ceva de genul telefonul se blocheaza si devine o caramida…

    in primul rand, daca apesi concomitent pe butonul de volum si pe cel de pornit/oprit (adica pe cele doua butoane de sus, de pe laterala dreapta) si tii apasat cam 10 secunde pe ele, se va produce un soft-reset al telefonului. cam ca la calculator – ma rog, asta in teorie.

    in al doilea rand, daca l-ai luat de la orange sau vodafone, ar fi bine sa il duci inapoi sa iti dea unul nou in schimb. din cate am citit pe net, se pare ca sunt destule telefoane care fac problema asta, in special cele cu abonament (pentru ca operatorul intervine in soft si apar astfel unele erori, neprevazute de Nokia si Microsoft).

    in al treilea rand, ar trebui sa te adaptezi la durata de viata cam mica a bateriei. adica e de preferat sa nu lasi pornite toate serviciile. te duci in settings si vezi ce poti inchide. recomand sa stai in general pe 2G, nu pe 3G, wi-fie si bluetooth sa le activezi doar cand ai nevoie, displayul sa nu fie la sensibilitatea maxima, inchide NFC (near field communication – il folosesti doar cand e cazul)… vezi ca mai ai niste tips and tricks in telefon sau pe ”goagal”

    spor si… rabdare. shit happens

  • buna
    pentru incarcare wireless recomand amazon uk
    si parerea mea e ca merita incarcarea wireless
    mie imi pare ca bateria se incarca mai bine asa decat prin cablu

  • salut, crtistian

    dap, la amazon.co.uk cred ca ajung pentru incarcatorul wireless
    din pacate, cei de la orange nu stiu cand mai primesc asa ceva si, in plus, nu au posibilitatea de a ma “trage de maneca” – mi s-a sugerat prieteneste sa urmaresc disponibilitatea device-ului pe site-ul orange.ro, ceea ce e putin cam lame… dar nah, e RO

    tu ce tip de incarcator ai? de la fatboy sau cel standard pentru Lumia?

    tnx

  • Salut!
    Felicitari ptr review, eu saptamana aceasta imi dau comanda de pe orange, imi prelungesc contractul….am acum iphone4, dar 5-ul nu are nimic interesant ptr mine, S4 pe care-l pot precomanda ajunge pe 2 mai(e cu 29 euro mai scump decat 920), dar iarasi e un plastic total, despre htc si restul nu are sens ca nu-mi plac!
    M-am jucat la un prieten cu nokia inca din ianuarie si e foarte ok…imi place!
    PS – am citit articolul despre Audi Allroad, sper sa am timp sa scriu ceva acolo…
    Numai bine!

  • Am si eu o problema cu nokia lumia 920 mi s-a stins deodata dar nu e stins ca daca ma suna cineva merge si pot sa il leg si la calculator dar nu e incarcat si ecranu e negru telegonu zici ca e stins stie cineva ce sa fac …. ?

  • ce sa fac ca nu mi se deschide telefonu,adica am pus carta sim si cind am incercat sa il conctez,fara nici un rezultat

    • Sincer, ma depaseste problema asta. De unde e luat telefonul? Daca e de la un dealer oficial, trebuie mers la el si vazut care e problema. Altfel, se poate apela la cei care repara telefoane…

  • Am o problema cu nokia lumia 920 l-am resetat si se invart rotitele de 5ore sau mai mult… altceva nu pot sa fac pe el acum. Ce pot face?

  • Buna,am achizitionat si eu un nokia 920..si avand in vedere ca am avut inainte numai android imi cam prind urechile in el.Daca ma puteti ajuta,am o mica vibratie atunci cand dau pe sageata de back si eram curioasa daca o pot scoate si data care imi apare pe ecran este pe verticala si ma intrebam daca pot sa o mut pe orizontala cum am mai vazut si la alte telefoane. Va multumesc

  • Hello, sa vad daca ma pricep, pt ca personal sunt cam afon cu telefoanele, mai ales smartphone-urile (Lumia 920 e primul meu smartphone…)

    Vibratia respectiva de pe sageata de back si eu o am, dar, sincer, nu ma deranjeaza. In settings (la litera “S”, in meniul secundar, unde apar toate aplicatiile pe verticala, in ordine alfabetica), la “ringtones+sounds” exista optiunea de a pune pe “off” vibratia, dar cred ca se refera doar la sonerie, nu si la comenzile butoanelor de jos. Deci presupun ca e ceva standard vibratia pt butoanele de jos

    In ce priveste data de pe ecran, chiar nu stiu ce sa spun, la mine apare pe orizontala, cum e normal. In Settings -> lock screen nu exista nici un fel de comanda pt afisarea datei pe verticala sau orizontala, chiar nu imi dau seama ce fel de problema poate fi :( Recomand http://wmpoweruser.com/ , poate acolo sa aiba cineva un raspuns pt problema asta.

    tnx si succes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *