un strop de viaţă aglomerată

Cu motocicleta era bine, mă strecuram printre toţi, ajungeam repejor din punctul A în punctul B în capitala asta sufocantă, fără să îi dau bice. Acum, însă, plouă şi deprimarea mă cuprinde of viaţa mea, să citez un mic mare minunat în viaţă, sper că i-a apus steaua lui de manelist azi şi mâine. Oups, dar să nu divaghez.

aglo.jpg

Aglomeraţie la metru, pe la ora 7 seara, când toată lumea pleacă acasă. Sunt în tunenul de legătură dintre cele două staţii Unirii 1 şi Unirii 2. Sunt şi atât. Adică sunt şi de-abia mă mişc. Cu turma. Irespirabil, sufocant, murmur înfundat, nervi şi feţe posomorâte, pierdute, înfuriate. Încerc să îmi păstrez indiferenţa, dar nu pot uita că, la Universitate am lăsat două trenuri să treacă şi doar în al treilea am avut loc puţin.

Ne mişcăm în cinci minute pe aceeaşi distanţă pe care, în mod normal, o parcurgi în 30 de secunde. Respiraţii diverse, mirosuri de haine muiate şi păr ud, transpiraţie şi colonie ţipătoare diluată. Oare cum rezistă lumea? Şi dacă s-ar revolta, ce ar putea face? Eşti prins în mulţime, eşti singur. Şi nu s-a terminat, vin treptele, înghesuială şi mai mare, sistem dobitoc comunist de concepţie a fluxului de oameni. Se aude un tren. Ba nu, două. Oamenii se precipită, aleargă, te împing, instinctul le dictează să dea din coate şi să prindă acest ultim tren, această ultimă şansă! Nu contează că peste cinci minute vine altul, poate cu mai mult loc, contează “acum”, clipa, acest tren, această înghesuială, acest “atenţie, se închid uşile”, acest moment de care vrei să scapi.

Goană. Trepidaţie. Disperare. În câteva secunde vezi viaţa, aşa cum nu ar trebui să fie, dar este. Şi te gândeşti: ce caut eu aici? Şobolan. Sub pământ. Inferior. Greaţă. Avid de mai bine, de mai mult. Pentru tine, în detrimentul celorlalţi, ceilalţi îţi fac rău. Competiţie. Te ridici… şi ajungi sus. În maşină. Singur în maşina ta. Blocat într-un trafic infernal. Consumi neuroni, consumi ambreiaj, consumi benzină, consumi ţigară după ţigară şi înjurătură după înjurătură. Te consumi: nu era mai bine la metrou?

Şi motorul stă sub prelată şi sub ploaie, împreună cu fericirea mea…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *