vizită de lucru a lui bilă a lu’ poartă în ţara cu 95% din softuri piratate

Stimaţi concetăţeni, suntem fericiţi să spicuim din vizita de lucru a tovarăşului Bill Gates în frumoasa noastră patrie mioritică, mai exact în măreaţa noastră capitală Bucureşti.

Multimiliardarul în dolari, al cărui poponeţ valorează cam 60% din valoarea ţării noastre (de la Adi de Vito pentru naşul miliardaru’, fără număr, “Valoarea mea, valoarea meaaaaa…”), a fost întâmpinat conform rangului său, pe marele bulevard Magheru, luminiţele de sărbători fiind înlocuite rapid de stemele Microsoft, astfel că de acum înainte românii vor renunţa la obiceiurile antisocialiste de a folosi soft piratat. De mâine, vom năvăli toţi să dăm banii pe noul Windows Vista, aşa cum ne anunţau voios cele două care alegorice de publicitate de pe acelaşi bulevard.

Cinste lui, cinste lui, cinste miliardarului. Şi de la toţi băieţii care are şi ei milioardele lor de nu le mai ştie numărul, că România e ţară bogată pentru furăcioşi, numai RESPEKT!

Gata, şi acum să trecem la critici curate.

Interesantă relativa lipsă a tam-tam-ului, cu maşini şi girofare, armată şi sepepişti, petreceri made in romania şi gudurări ale mai marilor şi ale mai bogaţilor. În faţa clădirii Microsoft, din spatele Teatrului Naţional, un pluton nu prea mare de ziarişti şi operatori, fără cunoscutele bariere de protecţie şi brâu de găligani mascaţi. Eh, lunetiştii erau prin zonă, deci nu ne facem griji, probabil chiar vreo doi sateliţi urmăreau orice mişcare din zonă. Nu m-am gândit, totuşi, să-mi ridic privirea spre cer şi să-i trag un fuck you cu zâmbetul pe buze, am scăpat ocazia.

Din ciclul “am cu ce mă! am cu ce mă lăuda” să menţionez că am fost la mai puţin de 100 de metri de Bill, chiar dacă nu l-am văzut. Ce naiba se omoară toţi să-l vadă pe viu? Te pomeneşti că, dacă îl atingi, devii norocos şi îţi cad peste noapte banii în cap?! Ia, vezi mai bine să nu îţi cadă iar, pentru a enşpea oară, sistemul piratat de operare de la personal computerul de acasă.

Acum aştept să văd dacă nu debordăm de debili prin guvern şi parlament: nu m-ar mira ca unul dintre aleşi să propună data de 1 februarie “Ziua Microsoft”. Sau, de ce nu, să îl facem pe Bill Gates cetăţean de onoare al României, poate ne dă nişte mărunţiş, câteva sute de meleoane, acolo, pentru proiecte tâmpite, pe care să pună laba hămesiţii neamului.

Bill, te iubim, acum hai, marş acasă, că avem şi alte treburi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *