15/11/2014

A vota sau a nu vota – same shit

Duminică 16 noiembrie 2014 este o nouă zi dezamăgitoare pentru oricine vrea să trăiască într-o Românie mai bună. Și asta deoarece, din nou, nu avem pe cine vota cu adevărat. Din nou sunt două paiațe care candidează la funcția de președinte, având în spate niște grupui de interese meschine.

Un scurt istoric al alegerilor de până acum, dacă-mi acordați nițică atenție.

1990

Aveam 12 ani, habar n-aveam și nu mă interesa ce-s alea alegeri, democrație, politică. Ai mei, la fel ca mulți alți români, l-au ales pe Iliescu din naivitate. Pentru că românii cu drept de vot erau, de fapt, și mai copii decât mine, dacă ne gândim la faptul că mai nimeni nu înțelegea nimic din ce se întâmpla după așa-zisa revoluție, pe care și-au adjudecat-o feseniștii cu Iliescu în frunte. Manipulare grosolană, neînțeleasă decât prea târziu.

1992

Apare primul pol anti-Iliescu, adică un CDR imberb, care, oarecum, începea să-i atragă pe tineri prin mesaje mai diferite decât cele fedesenisto-iliesciene. Insuficient pentru a contracara inerția prostimii. Da, îmi asum această sintagmă: prostimea l-a votat, iar, pe Iliescu în număr mare. Reminescențele comunismului, cu toate temerile și speranțele limitate, începeau să se facă înțelese în creierașul adolescentului care deveneam odată cu intrarea în posesia buletinului.

1996

Anul în care am devenit major. Deci am avut ocazia să votez pentru prima dată. Curentul din acel an? Să facem cumva să nu iasă Iliescu. ”Cheia e la tine!”. Dar încuietoarea pe care o deschide tot la băieții deștepți era… Așa încât primul meu vot nu a fost pentru țap, ci a fost anti-iliescu, anti-neo-comuniști, anti-pedeserele-roșii. Măcar a fost, pentru scurt timp, o impresie că am contribuit la o schimbare în bine. Impresie foarte curând distrusă de politrucii aleși și de rivalii lor, toți, de altfel, pretenari în spatele scenei, întru devalizarea țării într-o mare veselie cretinoidă.

2000

Situație fără precedent: Iliescu vs. Vadim Tudor. Comunistul dracului vs. nebunul lu’ mama dracului. Orice om cu capul pe umeri, printre care consideram și eu că mă număr (deh, deja la 24 de ani eram matur, ce draq – ce fraier eram!), s-a dus la vot cu ideea clară de a nu-l lăsa pe tribun să câștige. Deci iar ne-am dus, în număr mare, să votăm împotrivă. Ce mai conta că urma să-l alegem tot pe Iliescu, ajuns în această postură printr-un joc mult prea vizibil orchestrat din afară – de la Moscova, of course. Deci al doilea meu vot anti-cineva.

2004

Imperiul pesedist și-a făcut de cap cu vârf și-ndesat, iar noul prinț roșu Adrian Năstase amenința să devină un Roș Împărat care ne va pune pe toți oamenii cinstiți și fraieri (nu săraci, cum zicea sloganul iliescian) la foc mic, la grătar. Deci insinuarea ca o lovitură de teatru prost regizată a băselului în locul lui Stolojan părea din categoria ”salvatorul potrivit la locul potrivit”. Cine draq să mai realizeze, în acel iureș, că fugi de un nemernic numai ca să dai de un alt nemernic? Că fugi de un sistem care te strivea încet numai că să ajungi sub oblăduirea altui sistem care se pregătea să te vlăguiască rapid? Așadar, al treilea vot al meu a fost, iarăși, un vot de blam, anti-bombonel.

2009

Când credeam că, uite, Crinuț ar putea fi, în sfârșit, președintele pe care să-l votez pentru ceea ce promite a fi, uite că jocurile marilor păpușari au făcut în așa fel încât flăcăul penelist să nu ajungă în turul doi. Unde au rămas, evident, cei doi mari poli de putere ai jecmănitorilor: portocalii băsescieni și roșiaticii geone… na, că nu știu cum să răsucesc numele victimei flăcării violet. De data asta, votul a fost grețos, pentru că era destul de clar că, ori cu unii, ori cu alții, nu exista speranță la mai bine. Decât, eventual, pentru ai lui Traian să trăiască bine, în frunte cu blonda cu poșete scumpe. Deci s-a aplicat strategia ”votăm răul mai puțin mare”.

2014

N-am fost la primul scrutin. La ce menajerie de candidați s-a perindat prin fața electoratului istovit de a mai spera, n-avea sens să mă stresez, câtă vreme era clar că tot marii poli ajungeau în finală.

Antonescu și-a dat în petec pe fondul manipulărilor tăricene și băsesciene, și uite-așa USL-ul s-a dus dracului înainte de termen, iar Viorel s-a trezit cu ambiții de președinte – evident, împins de la spate de băieții șmecheri ai lui Iliescu. Simplu: înlocuim bunicuța care azi-mâine dă ortul popii cu o bunicuță mai tânără, mai piloată, care dă mai bine la publicul ușor de fraierit și cel degrabă pupător de moaște.

În cealaltă tabără, din nou o scindare de toată jena a pedeleilor, după care o adunătură de și mai mare jena cu niște peneliști. Și înlocuirea băiatului drăguț care vorbește mult cu un nene neamț care spune lucrurilor pe nume când tace. Împins în față cu strategii foarte stângace, Iohannis pare mult mai marionetă decât Ponta, dar măcar arată mai vestic.

Ideea de bază este că, iată, după un sfert de secol post-ceaușist, iar nu am pe cine vota cu adevărat. Și mă doare că a devenit atât de clară inutilitatea votului. Sau, na, ca s-o dăm pe conspirații, că e atât de ușor de observat manipularea evidentă a unor forțe care nu pot fi contracarate decât dacă oamenii ar fi telepați și s-ar uni în gândire instantaneu.

Ștampila pe Ponta-degrabă-vărsător-de-elucubrații i-ar legitima pe pesediști și cam pe toți afaceriștii fără scrupule din țară să devalizeze și mai abitir ce se mai poate. Pentru că ăștia sunt doar o gloată de nemernici pentru care nu contează viitorul sustenabil, ci doar de cât pot face rost rapid și ușor acum, în momentul ăsta, pentru ei în primul rând, apoi pentru haita lor. Restul suntem sclavii lor, că așa le dictează orgoliul animalic și setea de putere. Deci TATOV pe micul titulescianus = implozia ultimelor fărâme de speranță la mai bine pentru popor.

De cealaltă parte, ștampila pe Iohannis-cu-moacă-de-actor-de-western înseamnă o relativă schimbare. Peneliștii din jurul lui nu sunt nici cei mai deștepți peneliști (că ăia s-au dus cu șmecherul tăricean), nici cei mai cinstiți peneliști (că ăia sunt cam toți oale și ulcele), dar nici ăi mai afeceriști peneliști. La care se adaugă, vai, nu, chiar niște pedelei care, până nu demult, au făcut arșice din țară și din români. Faptul că s-au dezis chioru’, blonda și piticu’ de Blaga și blegomanii lui nu șterge răul făcut de portocalii și speranțele lor de a ne călca din nou în picioare. Și sunt foarte sigur că pedeliștii sunt un parazit de care Klau(n)s nu va scăpa odată devenit președinte, ba chiar mai mult, băselu și pmp-ul udrei și bocului se vor reîmbrățișa cu cei de la putere, pentru a pune în practică un plan similar cu al pesediștilor întru devalizarea României.

 

Bun, deci, dacă ar fi să merg la vot duminica asta, în ce situație m-aș găsi? Puțin anti-Ponta, puțin cu senzație de vomă, puțin mult mai dezamăgit și descurajat de jocul politic care ne guvernează viețile de fraieri. Pe oricare aș pune ștampila, pur și simplu aș contribui la distrugerea continuă a țărișoarei și poporului danubiano-carpato-pontic.

Să nu mă duc la vot, n-ar schimba cu nimic lucrurile: ok, n-aș mai fi părtaș, dar rezultatul ar fi aceeași nenorocire. Conștiința mea nu va fi liniștită nici dacă dau cu ștampila, nici dacă stau acasă.

Dar… mai întrevăd o variantă. Dacă tot nu ne place oferta pentru duminica votului, de ce să nu ne exprimăm opinia direct în capul prezidențiabililor? De ce să stăm ca tâmpiții într-un joc în care s-au trasat niște reguli pe care avem impresia că nu le putem schimba, că sunt definitorii pentru noi?

Da, e adevărat, au fost niște demonstrații prin țară. Făcute, în general, de niște tineri care, foarte probabil, nu au gândit la rece, mai degrabă au fost manipulați să scandeze anti-Ponta. Hei, tinereilor, vă rog luați aminte la ce greșeli am făcut eu la vârsta voastră: am mers ca prostul și am votat împotriva unora despre care credeam că sunt răi, fără a mă gândi că ăilalți cărora le dădeam votul erau cam tot la fel, dar nicidecum buni. Adică mi-am f@&@# viitorul, cu bună știință.

Nu mai bine ne folosim energia pentru un protest împotriva clasei politice, așa cum e ea acum, idee care s-a vehiculat încă de când cu ”jos băselu”? Nu-i votăm nici pe Ponta, nici pe Iohannis, ci putem încerca să le demonstrăm politrucilor, dar, mai ales, nouă că forța e, într-adevăr, a poporului. Mersul la vot împotriva voinței și a logicii e similar cu dusul vacii la ștanțarea cu fierul înroșit. Dar dacă vacile refuză în cor și își asmut coarnele împotriva văcarilor, oare nu s-ar putea schimba jocul? Regulile? Rezultatul?

 

Așa că duminică am de ales din trei variante:

1. mă duc la vot și pun ștampila cu silă pe Klaus Iohannis

2. nu mă duc la vot și rămân acasă, comentând ca prostul despre cât de proști sunt românii care votează

3. nici la vot, nici acasă, ci la KM O, în fața TNB-ului, unde mă alătur unor sute de mii de oameni revoltați și care s-au săturat, ca și mine, de manipularea crasă și de iluzia votului

 

VOI CE ALEGEȚI?

1 Comment

  • Salut, Oran! Iti respect parerea, dar cred ca nu ai urmarit foarte atent aceasta campanie sau nu te-a interesat background-ul celor doi. Altfel nu vad cum poti spune ca Iohannis este o marioneta. Daca era o marioneta, nu facea aceasta campanie nespectaculoasa, total atipica pentru Romania. Daca nu mergea pe mana lui, ci se lasa pe seama celor de la PDL sau PNL, avea ocazia perfecta sa faca o campanie anti-Ponta, la cate greseli si prostii a facut Ponta.
    Si eu sunt satul de PDL, PNL, PSD, etc, dar ce spui tu e o utopie. Suntem o tara in care 70% din populatie ori nu e educata, ori nu e interesata. Niciodata nu putem schimba partidele si oamenii din partide prin metoda ta. Schimbarea se poate face doar din interior, cu oameni care au o alta mentalitate, iar eu sper ca unul dintre acestia sa fie Iohannis. Daca va castiga alegerile, poate vor invata si romanii ca se poate face treaba si daca nu ai gura mare, daca nu minti, daca nu incerci sa-l faci pe celalalt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *