bucureşti, o capitală prea estică pentru a fi capitală

Întâmplarea face că am vizitat Budapesta înaintea Bucureştiului (prima mea vizită în Bucureşti nu se pune, aveam patru ani şi nu îmi amintesc absolut nimic). Pe la 14 ani, am avut marele noroc de a prinde loc într-un program de genul “schimb de experienţă”: copii din România care erau duşi în ţări străine şi cazaţi pe la diverse familii, ca să vadă şi ochişorii lor ce au pierdut în comunism.

În drumul spre Franţa am traversat Budapesta, deci nu pot spune că am văzut mare lucru din capitala maghiară, însă, chiar şi aşa, în viteză, diferenţe erau destule faţă de oraşele normale din România (paralela o făceam cu Aradul şi Clujul). Culmea, deşi am ajuns în Franţa, nu am apucat să văd Parisul – dar poate că e mai bine, că altfel aveam o părere şi mai proastă despre capitala noastră.
Ei, tot întâmplarea face că, înainte de a lua cu adevărat cunoştinţă cu Bucureştiul, am mai avut o dată ocazia să ajung la Budapesta, prin clasa a XI-a, de data asta petrecând acolo câteva zile. Mai mult, am avut şi un ghid, care ne-a plimbat prin multe locuri, atât în zona veche, a cetăţii, cât şi prin cartierele noi. Acum am ajuns la concluzia că Bucureştiul este o copie palidă a Budapestei, Dâmboviţa încercând să imite majestuoasa Dunăre, Casa Poporului fiind cu mult în umbra Parlamentului ungar, iar parcurile bucureştene… mai bine nu mai vorbim.

Mă opresc aici cu această comparaţie între un mare oraş romantic (serios, decât o lună de miere la Constanţa sau Predeal, mai bine un weekend de vis în capitala vecinilor) şi o mare latr… un mare rah… pe scurt, Bucureşti. Şi totuşi, iată-mă-s târându-mi traiul pe aici de vreo 9 ani de zile (cu pauză de Cluj doi ani, YES!). Ba chiar am avut şi discuţii contradictorii cu persoane care mă întrebau persiflator ce naiba mai caut aici dacă nu-mi place? Răspunsul este simplu: jobul mă ţine aici, în altă parte din ţărişoara noastră nu aş putea fi redactor auto. Trec mai departe.

Primul contact cu virgulă capitala a fost naşpa: în Gara de Nord diverse mutre tuciurii şi suspecte săreau la gâtul potenţialelor victime, ba cu taxi, ba cu “dă şi mie un leu”, ba să-ţi ducă bagajul. Aurolaci, rupţi în fund, maidanezi, gunoaie pe şine. Şi peste tot o atmosferă stresantă, o tonalitate certăreaţă, pe care o urăşte orice ardelean care dă nas în nas cu Bucureştiul. Cam greu de şters prima impresie proastă, deşi acum zona s-a mai civilizat (cică).

Metroul… să mai spun că primul metrou pe care l-am vizitat a fost tot la Budapesta? :) Dar măcar aici Bucureştiul avea un oarecare avantaj: nu apucase încă vandalismul şi sprayurile. Însă câtă diferenţă între stilurile de construcţie ale staţiilor noastre şi ale lor.

Autobuzele şi tramvaiele m-au decepţionat faţă de Arad, de exemplu, unde am mers prima oară cu tramvaiul. Blocurile cele mai multe inspirau atmosferă de ghetou – impresie care se mai păstrează şi azi când intri în Bucureşti prin Gara de Nord. Peste tot asfalt, ciment, beton şi prea puţină verdeaţă. Iarna este cruntă: nu e neapărat mai frig decât acasă, dar crivăţul de aici mă face arşice. Vara, la fel, te omoară căldura şi poluarea. Nici acum nu am reuşit să mă acomodez cu clima “dâmboviţeană”.

La început, Bucureştiul mi s-a părut foarte mare. Şi acum mi se pare la fel, dar măcar am ajuns să cunosc o bună parte din el (culmea, ştiu să ajung aproape oriunde cu maşina, câtă vreme nu intră în discuţie numele străzilor!). În studenţie, împreună cu unii colegi ne mai “rătăceam” voluntar prin capitală: având abonament RATB gratuit, pur şi simplu alegeam câte un tramvai sau troleu sau autobuz care ne ducea aiurea – aşa am învăţat o bună parte a capitalei. Este adevărat, de vreo două ori ne-am cam speriat de zonele în care am ajuns. Ferentariul mi-a lăsat impresia cea mai nasoală, cu adevărat, aşa că nu sunt nerăbdător să mai dau ture pe acolo :)

La cât de mare e oraşul ăsta, era normal ca şi diferenţele să fie tot aşa: Ferentari faţă de Magheru, Regia faţă de Bulevardul Unirii sau Romexpo faţă de Casa Poporului. Serios, Bucureştiul a devenit un mic babilon, mai ales în perioada post-revoluţie. Afacerile de tot felul, speculaţiile, politica, mafia, toate astea au condus la o umflare a preţurilor în totală neconcordanţă cu posibilităţile. Chirii umflate, valori delirante ale apartamentelor, o piaţă imobiliară dominată de interesele agenţiilor. O junglă în care lumea se comportă ca o mare turmă. Sau cel puţin are o mentalitate de turmă.

Mda, este foarte uşor să critici, mai ales dacă eşti român. Totuşi, Bucureştiul are şi părţile sale bune. Teatre, Operă, destule baruri şi pub-uri şic, suficient de multe evenimente, de la concerte până la vernisaje. Iar pe la 2-3 noaptea, oraşul pare chiar feeric: străzi pustii, lumini colorate care ascund atmosfera mohorâtă şi jegul din timpul zilei, trafic inexistent, linişte.

Şi totuşi… chiar şi noaptea, tot Budapesta este mai frumoasă :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *