bulgarii fac orice pentru bani. pardon, distrug tot

Recent, am aflat că bulgarii au dat liber la vânătoarea de urşi bruni. În condiţiile în care ursul brun este specie pe cale de dispariţie, iar europenii civilizaţi au legi dure împotriva celor care nu respectă natura.

Şi totuşi, bulgarii sunt şi ei nişte balcanici băgaţi în UE, cam ca noi. Şi atunci, cum e posibil?

Simplu: banii vorbeşte, plus cine ştie ce interese meschine ale vânătorilor de prin guvernul lor sau de prin cluburile oamenilor de afaceri cu ceafa lată.

Şi atunci cum să nu fie posibil ca Bulgaria să fie un adevărat eldorado pentru toate hârburile din vestul Europei? Hârburi second hand poluante şi într-o stare tehnică jalnică, dar care costă un mizilic.

Şi pe care mulţi români se aruncă bucuroşi că fac o afacere. În opinia lor.

Iar mă iau de ăştia pro-înmatriculare Bulgaria :)

Nu contează că îi îmbolnăvesc pe cei din juurul lor, nu contează că riscă în fiecare moment să provoace un accident de toată frumuseţea, nu contează că le umplu buzunarele unor băieţi deştepţi cu firmă la bulgari, dar eludează bugetul de stat şi românii devin rupţi în fund (bine, aici iar pot începe polemicile despre proştii noştri din guvern şi incapacitatea de a schimba taxa auto cu un impozit anual…).

Revin la editorialul anti-înmatriculare Bulgaria, pe care l-am scris pe promotor.ro. Şi unde au apărut câţiva comentatori anti-subsemnatul, care cred că aduc argumente care stau în picioare.

Ei bine, stau în picioare doar dacă îţi pui ochelari de cal şi te gândeşti strict la interesul propriu: nu am prea mulţi bani, dar vreau neapărat să intru în rândul lumii cu maşină şi să îmi iau o căruţă, să mă simt eu bine, deşi argumentul suprem este că am nevoie de un mijloc de transport. Iar “colateral damage” nu mă interesează…

În condiţiile astea, este normal ca un X să se trezească cu argumente slabe, de genul “sunt multe maşini mai vechi de 10 ani care poluează mai puţin decât un Logan nou” (mă rog, omul mă ia la mişto, legându-se de Loganul pe care îl frec eu la firmă – tipule, eu nu am Logan, dar aş prefera unul în locul unei maşini fabricate înainte de 2000 adusă de la bulgari).

Tovarăşe X, arată-mi mie multele alea maşini mai vechi de 10 ani, aduse din Bulgaria şi care poluează mai mult ca un Logan nou Euro 4. Asta în condiţiile în care 99% din hârburile din Bulgaria au grave probleme tehnice, dar cu şpaga se trece imediat de orice organism de control de la ei.

Sau un “nu.fiti.botanisti” (botanist, de la a pune botul, termen folosit cu mândrie de şmecheraşii care cred că au iq) îmi doreşte să fiu lovit de unul cu maşină înmatriculată în Bulgaria şi apoi să umplu degeaba după despăgubire. De fapt, nu face altceva decât să mă tragă de mânecă: bă, fraiere, ai uitat de aspectul ăsta, că ăia cu maşini înmatriculate în Bulgaria au asigurare din părţi, te pot buşi şi-ţi distrug puţinul avut pentru care tu lucrezi ca un sclav în România, haha, fraierilor!

Dar contează mai mult să fii şmecher, să te descurci, să te fofilezi, nu? Ce, îi afectează pe oameni că nişte vânători fără scrupule vor decima ursul brun în Bulgaria? Aş, da de unde, vorba aia, a balcanicului, “noi să fim sănătoşi şi să ne fie bine la toţi!”.

Din păcate, în clasele primare nu s-a pus accentul pe ce înseamnă lanţul trofic, iar la Discovery Channel sau National Geographic aş fi prea naiv să cred că se uită specimenele astea care trăiesc şi votează alături de noi, ceilalţi.

Dar pun pariu că, dacă dispariţia urşilor s-ar reflecta într-un mod mai mult sau mai puţin grav în dezechilibrul naturii, nu la fel ar sta treaba cu dispariţia hârburilor înmatriculate în Bulgaria. Dimpotrivă, am avea un mediu ceva mai curat şi un trafic mai sigur.

În teorie. În practică, hai să ascultăm împuşcăturile vânătorilor bulgari. Şi mormăitul ursului brun: mor-mor. Păi ai dreptate, moş martin, mori!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *