22/10/2015

Capul lui Virgil Măgureanu îl vrea Democrația. Iliescu e secundar

Am avut surpriza să constat că mulți, o parte din generația mea (care am prins Revoluția la o vârstă la care am înțeles mai mult sau mai puțin ce s-a întâmplat în ”op’zeșnouă”), tare s-au bucurat că Iliescu e luat la puricat pentru crime împotriva umanității, cu privire la mineriadele din ’90. ”În sfârșit, se face dreptate!”. Într-un fel, așa este. Dar, realist vorbind, la ce mai ajută acum răzbunarea, după ce România s-a dus de râpă timp de 25 de ani și tot oprobiul public e direcționat spre un moș comunist de parcă asta ne va scoate din impasul în care am ajuns. Ce-ar fi să ne păstrăm energia pentru…

… domnul Virgil Măgureanu? Sau, pardon, tovarășul general Măgu. De la Secu. Știți care secu, organizația aia cu băieții cu ochi albaștri, care a terorizat românii pe vremea lui ceaușescu și care a indus o teamă în poporul ăsta de nici nu mă mai miră că ”noi suntem români” echivalează, de multe ori când istoria ne cere să luăm atitudine, cu ”noi n-avem *oaie”.

Faptul că Vergilius e luat la puricat, la fel ca Ilici, mi se pare de aplaudat. Da, aplauze, ca la al țâșpelea congres al partidului unic, vă rog. Șarpele cu ochelari, parcă așa i se spunea, nu? De ce oare? Pentru că ”cine a tras în noi după 22” este o manevră pusă pe seama securității, care a avut rolul să se asigure că revolta populară se lasă cu sânge, ca să se poată manevra schimbarea de putere. Pentru că securitatea a devenit păpușarul din umbră odată ce feseneul a preluat frâiele puterii. Pentru că securitatea s-a îngrijit să-și pună oamenii pe la firmele de stat de unde se puteau face bani pentru alimentarea mafiei securistoide. Pentru că băieții ăștia, generali, colonei, torționari, făr’-de-dumniezău, manipulatori – într-un cuvânt, securiștii – au format o famiglia cu tendințe de clan columbian și cu un plan bine pus la punct de îmbogățire pe spatele oilor care suntem. Pentru că toate jocurile politice erau conduse din umbră de ăștia. Pentru că toate furturile au avut girul ăstora.

Pentru că securitatea a condus și pun pariu că încă mai conduce România, în numele jafului și-al luxului și-al sfântului furt. Iar Virgil Măgu e greu, foarte greu de crezut, e chiar ”nărod” de crezut (ca să-i folosesc termenul emis când a fost întrebat dacă se face vinovat de crime împotriva umanității) că e curat. Și că nu ar fi fost unul dintre maleficii păpușari, din poziția sa atotporuncitoare. Mineriadele? Made by secu, no problem, tavarișci Ilici, minerii manipulați de băieții cu ochi albaștri ai lui Măgu sunt rotweilerii care asigură propășirea neo-comunismului și pseudo-capitalismului. Băi, Ionele, io-ți dau iluzia de împărat, tu nu te bagi peste planurile mele, ok? Mie-mi sună a filosofie securistoidă.

În concluzie, dacă vreți dreptate pentru ăștia 25 de ani în care, într-adevăr, am fost generații de sacrificiu, cereți capul lui Măgu. Să-l tragă de limba despicată și să-i scoată colții veninoși și să-i smulgă clopoțeii din coadă. Și să ne spună câți alți membri ai ”la piovra” securistă mai trebuie aduși în fața justiției. Asta dacă nu cumva justiția însăși e vreo progenitură a ăstora… brrr… parcă și văd că-mi bagă blogul la carceră și mi-l dezbracă la pielea goală și-i bagă felinarul în uăchi, așa cum se-ntâmpla prin filmele cu comisarul Moldovan… brrr…

Iliescu? Da, e simbolul comunismului și e responsabil pentru că România a ajuns unde a ajuns (și cu o oareșce complicitate, mai mult sau mai puțin voită a românilor – ar fi bine să recunoaștem și asta, dacă tot vrem adevărul). Părerea mea este că ”bunicuța” a fost un politician oarecum abil pe scena politică zonală, dar nu a avut nicidecum furculița și cuțitul și nici n-a fost președinte jucător ca băselu. Clar, merită împușcat și el, cum a fost cuplul ceaușist, așa, ca să satisfacă setea de răzbunare a unora. Măgureanu, însă, merită tras pe roată, dacă e să rămânem în același registru. Deci pls atenție împotriva cui vă direcționați revolta – asigurați-vă că o merită cu vârf și îndesat.

Și după aia poate mergem și noi mai departe, să reconstruim țara, să reeducăm nația, să redevenim oameni demni. Shall we?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *