Cinstit fără a fi sărac

Într-o emisiune recentă, pe TVR1, Dragoş Bucurenci spunea că nu crede în iliescianul slogan “sărac, dar cinstit”. Deloc ciudat pentru cineva care nu este sărac, din moment ce îşi permite un smart forfour. Dar să nu divagăm, pentru că există deja o modă a presupuselor războaie personale pe bloguri (vezi zoso vs mircea badea, spre exemplu).


Istoria bogaţilor ne spune un singur lucru: nu poţi face bani mulţi fiind cinstit. Peste tot se vehiculează ideile de a fi şmecher, profitor, descurcăreţ, neînduplecat, fără sentimentalisme. Bogatul trebuie să aibă imaginea unei feline mereu gata de atac, altfel devine un dinozaur greoi, o ţintă uşoară. Bogat şi cinstit? Nici măcar câştigătorii la loto nu se pot lăuda cu aşa ceva.

Ţările dezvoltate, superputerile lumii, idealul nostru de trai – acolo toţi o duc bine, fără a fi neapărat bogaţi. Mai contează că s-au dezvoltat bazându-se pe sclavi, colonii, asuprire? Astea ţin deja de istorie. Prezentul contează şi, mai ales, viitorul. Un viitor în care cei care au dus-o bine să o ducă şi mai bine. Iar, în balanţa lumii, asta înseamnă că pe celălalt talger trebuie ca restul să o ducă mai rău. Un universal “decât să plângă mama mai bine să plângă mă-sa”, aplicat de civilizaţia dezvoltată. Întotdeauna au existat şi vor exista bogaţi şi săraci, indiferent de ideile unui Marx sau Lenin – în fapt, unelte foarte bune de manipulare pentru băieţii şmecheri, pasionaţi de jocuri de strategie live, cu popoarele lumii.

Comunismul ne-a ţinut jumate de secol în întuneric. Pe draq, eram în epoca de aur, tovarăşi! Ciocu’ mic şi ai voie să trăieşti, ba unii chiar binişor. Fii o oaie calmă şi blândă, ba eventual chiar o javră care se gudură şi pupincureşte pe cine trebuie şi ajungi undeva sus, unde nu banii te mai caracterizează, ci puterea şi poziţia. Reguli neschimbate nici de trecerea la tânăra şi tumultuoasa democraţie. Ba, mint. Schimbate de scursuri, care au găsit cele mai prielnice momente pentru a prolifera, beneficiind de obtuzitatea şi teama românului cinstit, pe de o parte, iar pe de altă parte de mărinimia şacalilor mari, care, în virtutea unei moşteniri tembele, “merit pentru că aşa vrea muşchii mei”, au devenit mogulii şi miliardarii de carton ai româniei. Nu ai românilor, ci ai româniei, cu “r” mic.

Top 300 – marea găselniţă naţională, prin care să îi admirăm invidioşi şi cu teama în oase pe îmbuibaţii mai şmecheri decât noi. Îmbuibaţi şi pe vremea comunismului, care fie se trag din rude îmbuibate cu averi, fie cu frustrări şi dorinţe nesătule de a acumula bogăţii nesfârşite. Top 300, un top ruşinică demn de babilonul prăbuşit din comunism în sine însuşi şi care ni se datorează tuturor celor care acum comentăm cu lehamite situaţia.

Revenind la Bucurenci, pentru care expresia “sărac, dar cinstit” nu este credibilă. De fapt, bogaţii devin din ce în ce mai cinstiţi, pentru că banul cumpără aproape orice până la urmă, chiar şi spălarea păcatelor în faţa obleţilor. În lumea lor, a celor cu aspiraţii şi cu legea de bază “fă bani, ai bani, eşti bani”, există extrem de multe circumstanţe atenunante. Este greşeala altora că bogaţii au o imagine falsă de escroci, hoţi, mincinoţi, făţarnici. Nu, ei sunt dumnezeii noştri, ai celor care, frustraţi pentru că nu suntem capabili să ne construim un ideal, un ţel, un obiectiv în conformitate cu legea banului, dăm cu noroi şi pietre în ei. Noroc că suntem mult prea adânciţi în mocirlă ca să le mai ajungem la nas cu prăjina.

Deci, domnule Bucurenci, ca să concluzionez: nu vă dau dreptate în legătură cu demonetizarea expresiei iliesciene. Nu e vina ei, a expresiei, că a devenit minciuna zâmbetului marginalizatului comunist sau proteza de susţinere a zâmbetului zeflemitor de pe feţele multimiliardarilor. E vina mea, pentru că mă scârbeşte ideea de a fura, de a minţi, de a escroca, de a profita fără măsură. E vina noastră, a celor care vedem în viaţă ceva mai mult decât spiritul de a epata prin acumularea de averi inutile. E vina părinţilor care şi-au învăţat progeniturile cu brăţările de aur pe care scrie muncă (băi, părinţilor, sunteţi nişte comunişti, pe voi vă vizează, de fapt, raportul lui Băse prin care înfierează comunismul!).

Viva Becalianul care te îngroapă în euro dacă ştii crezul ochiului dracului. Ole pentru fata-model-de-urmat care şi-a găsit columbean cu rolls royce. Numai bine patricienilor şi vânţilor, umile victime ale unor sisteme corupte. Tot respectul pentru cinstiţii noştri bogaţi, în faţa cărora îngenunchem umili, cu basca idealistă între degete şi ne pocăim pentru concepţiile noastre eronate, păstorite de naivele nostre idealuri.

Am fost suficient de cinstit? Bun, acum pot să scot Ferrari-ul din garaj şi să trag o tură de flegme în capu’ la intelectuali, mâncatzash?

P.S.

recitind cele scrise mai sus, am impresia că este opera unui frustrat. şi poate nu greşesc. în acelaşi timp, am o senzaţie de “deja-vu”, dar nu vecină cu plagiatul, ci una plăcută, că nu sunt singurul frustrat de acest fel. sau poate e pur şi simplu o senzaţie doar.

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *