14/10/2015

Climatosceptic sau climato-negativist: tu unde te încadrezi?

Marți 13 a fost o zi cu ghinion pentru unii, o zi obișnuită pentru alții și o zi specială pentru cei de la Societal, care s-au ocupat de o proiecție-dezbatere la Cinema Elvira Popescu: ”Climatosceptiques. La guerre du climat” (Climatoscepticii – Războiul pentru climă). Din păcate, un eveniment mult prea puțin (spre deloc) mediatizat și despre care și eu am aflat absolut întâmplător. Și asta pentru că fac parte dintre cei 0,01% români interesați de fenomenul schimbărilor climatice – doar de aceea am și pus pe picioare Ecoprofit.ro.

Un documentar nu neapărat strălucit, dar suficient de elocvent în privința ușoarei deconspirări a sprijinului pe care așa-numiții sceptici ai schimbărilor climatice îl primesc de la industria Big Oil. Un documentar care ar merita văzut de multă lume, pentru că sunt sigur că le-ar zgândări măcar puțin cerebelul și ideile preconcepute.

Din păcate, situația din sală a fost o oglindă perfectă a societății românești: 95% din scaune goale. Ok, în mare parte sunt sigur că de vină a fost promovarea insuficientă. Dar, realist vorbind, chiar de ar fi fost o super-promovare, nu cred că s-ar fi ocupat mai multe scaune. Pur și simplu, românul, chiar dacă e mai educat și mai elevat de felul lui, nu e interesat de prostiile astea cu ecologia, salvarea planetei, protejarea mediului, schimbările climatice, încălzirea globală… Iar motivul este simplu: percepția superficială a factorului POLUARE.

Câți dintre cei care citiți aceste rânduri chiar dați doi bani pe problematica poluării? Sincer, nu la nivel declarativ. Și, chiar dacă ridicați mai mult sau mai puțin timid mâna, câți sunteți dispuși să și luați măsuri pentru a reduce sau elimina poluarea? Măsuri care ar însemna, practic, să vă schimbați radical modul de viață. Schimbare! BAU!!! Deci?

Să ne-nțelegem: trăim într-o societate consumeristă, în care natura este privită prin prisma resurselor pe care le poate asigura pentru a alimenta creșterea economică, despre care manualele spun că poate merge la infinit. Trăim pe o planetă finită, cu resurse finite, avem o viață finită – dar economia consumeristă este infinită. Totuși, nimeni nu pare să fie deranjat de această eroare fundamentală care stă la baza economiei de consum. Toți se complac în cloaca denumită societate ultradezvoltată.

Ok, activitate industrială sau agricolă fără degajarea poluării e cam greu de realizat. Și confortul din ce în ce mai bun al vieții, prosperitatea în creștere și acumularea de cât mai multe… avuții? posesiuni? lucruri? a devenit obiectivul tuturor în viață. Cu cât deții mai mult, cu atât ești mai evoluat. In extremis, orice om ar trebui să tindă să dețină totul pe această planetă, conform teoriei consumerismului.

Doar că, in the process, mai ardem niște cărbuni-gaze-petrol, mai defrișăm niște păduri, mai otrăvim niște ape… Drace, parcă ne-am retrage din calea otomanilor! Deci, pentru a trăi mai bine (și nu e trimitere băsesciană), afectăm mediul în rău. Din nou o contradicție pe care o acceptăm bine mersi, pe principiul compromisului.

Rezumând, ne kăkăm unde mâncăm, dar suntem cele mai evoluate ființe de pe planetă.

Nu suntem animale. Dacă am fi animale, am trăi în comuniune cu natura, nu am irosi resursele, am utiliza doar cât avem nevoie pentru existență și ne-ar păsa mult, mult mai mult de cei din jurul nostru. Dar, c’mon, nu suntem animale, suntem ființe superioare! Și asta înseamnă că avem drept de viață și de moarte asupra tuturor chestiilor inferioare nouă: de la animale și plante până la resurse minerale și apă.

Acum, poate că deja vă simțiți agasați: ”ăsta-și bate joc de noi?!”. E o atitudine normală când te simți jignit. Unii sar la bătaie, alții răspund peiorativ, iar o parte preferă să ignore săgețile primite. Ei bine, și aici am ajuns (în sfârșit!) la titlul acestui editorial: cine preferă să nege realitatea expusă mai sus intră automat în tabăra scepticilor la adresa schimbărilor climatice și a efectelor poluării produse de om.

Ești obișnuit cu confortul căldurii din casă – nu te interesează că arderea lemnelor în sobă sau a cărbunilor în termocentrală produce poluare, care ajunge să afecteze sănătatea și contribuie la accelerarea încălzirii globale. Ești mulțumit cu mașina ta cu motor cu ardere internă, în care 75-80% din benzină sau motorină se irosește degeaba – nu-ți pasă că emisiile nocive pot produce diverse forme de cancer și că o parte a schimbărilor climatice sunt din cauza gazelor de evacuare. Ești încântat de televizor, laptop, frigider, mașina de spălat – nu ești interesat de sursa pentru curentul electric, obținut în principal din termocentrale, adesea alimentate cu lignitul cel mai prost calitativ și mai ieftin, dar de câteva ori mai poluant decât alte sortimente de cărbuni. Ești pasionat de mobilier ultimul răcnet – dar nu prea asculți știrile despre defrișările înfiorătoare. Ești lăudat pentru vila ta bengoasă – dar habar nu ai cât de mult este afectat mediul pentru realizarea materialelor de construcție. Și tot așa.

Într-un cuvânt, ești dependent de un confort pentru care mediul înconjurător plătește cu vârf și îndesat. Iar poluarea care-ți asigură ție confortul va ajunge, într-un final, să-ți vină de hac și ție, și celorlalți. Dar, nu-i așa, asta e doar o ipoteză, iar riscurile sunt undeva, într-un viitor îndepărtat, pe care tu nu-l vei mai prinde, lasă că o să se descurce copiii tăi cu moștenirea pe care le-o lași în materie de distrugeri ale ecosistemului.

E o gândire de sceptic autoindusă. De fapt nu sceptic. Mai degrabă negativist, un fel de corespondent al ateului. Sau al struțului care-și bagă capul în nisip (oups, altă idee preconcepută, struțul doar își pune capul pe sol, nu și-l bagă în vreo gaură… dar ce mai contează mistificarea realității dacă e să scoatem o ”vorbă din bătrâni” care explică oarecum hazliu ce ar trebui să spunem în multe cuvinte?!).

E mai la îndemână să negi o problemă decât să iei act de existența ei și să dai piept cu realitatea crudă. Care spune că singura soluție a problemei este să renunți la cauza ei. Deci, pentru ca să nu mai avem probleme cu mediul, ar trebui să nu mai poluăm. La revedere televizor, mașină, laptop, mobilă… Pardon, cum? Păi asta înseamnă sacrificarea stilului de viață consumerist, care a devenit o religie.

Din ce motiv? Al poluării? Păi… dar dacă poluarea nu e așa de nasoală?

Iar de aici încolo toată argumentația se duce în direcția protejării a ceea ce ai (a stilului de viață confortabil), deci, invariabil, ajungi la idei anti lupta anti-poluare. Dușmanul dușmanului meu e prietenul meu – poluarea e dușmanul ecologiștilor, deci poluarea e prietenul confortului tău. Ce simplu! Bravo.

Felicitări. Ai ajuns la concluzia că ești climato-negativist.

1 Comment

  • dap ati compus adevarul frumos insa…

    sa fii cel mai hipiot din lume cu scaun De from sub time si sa bati cu poporul in spatele tau la masa rotunda si brusc esti tintit De ochii mesei … cocluzie : nu tinde De majoritate CI De putere !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *