02/01/2015

De ce v-am votat, domnule Klaus Iohannis, în detrimentul lui Victor Ponta

Bine v-am găsit în noul an 2015, domnule Iohannis. Domnule președinte ales și în funcțiune Klaus Iohannis, ca să folosesc o formulă cât mai oficială. Știu că sunteți ocupaț rău de tot cu cei peste un milion de ”prieteni” de pe facebook, dar poate aveți timp să aruncați un ochi și prin blogosferă.

Acum, în ultimul an al primului cincinal din al doilea deceniu al mileniului al treilea, am un mesaj pentru dumneavoastră, ca unul dintre milioanele de cetățeni care v-au votat. Nu pentru că am vrut și am considerat că sunteți soluția optimă, ci pentru că am fost forțat de împrejurări (și de băieții care trag sforile în spatele scenei politice) să votez împotriva unui sistem care consider că ar fi fost și mai rău. E ciudat, cu domnul Ponta chiar am dat mâna odată și, deși nu îl cunosc defel, nu îmi face impresia că ar fi un om veros și cu o concepție diabolică despre viață, precum mulți dintre pesediștii care îl înconjoară și îl susțin (și îi dictează ce și cum să facă…). Cu dumneavoastră, domnule Iohannis, nu am avut de a face decât prin intermediul televizorului.

Dar să nu mai bat apa în piuă degeaba. Iată ce NU aș vrea să văd în mandatul dumneavoastră.

  • nu vreau să îi mai văd pe pedeleii care ne-au tratat cu dispreț și nesimțire crasă (uneori chiar depășindu-l pe Dragnea și pe alți pesedei-uneperei-pecei și alte jivine din politică) scoțându-și triumfători figurile îmbuibate în fața românilor; deci, vă rog insistent, nu mai acceptați să-i aveți sub aripă pe Roberta Anastase, Vasile Blaga, Andreea Paul, Sulfina Barbu, Raluca Turcan și alții care, din nefericire pentru ei, ne-au demonstrat cu vârf și îndesat, în perioada guvernelor Boc, de ce nu sunt buni în postura de lideri; dacă pedeleii care ne-au afectat cel mai mult prin incompetență și hoție chiar în perioada de criză financiară rămân la ciolan, mă voi număra printre cei care se vor aduna să strige ”Jos Iohannis!”, așa cum am făcut-o acum vreo două ierni împotriva lui Băsescu și Boc

 

  • nu vreau să o luați lelea pe calea stupidă a declarațiilor de genul: ”noi vom prelua puterea mai devreme sau mai târziu”; oare nu se înțelege, după un sfert de secol de politică balcanică-dâmbovițeană, că nu ne interesează să avem un anumit partid la guvernare, ci oameni competenți și care să ia decizii normale în interesul poporului, și nu al câtorva grupuri mafiote? Prin declarații politice-meschine de acest fel nu faceți altceva decât să demonstrați inutilitatea votului și să ne desconsiderați pe toți cei care chiar vrem să trăim într-o Românie normală

 

  • nu vreau un alt Iliescu, adică un președinte angrenat în jocurile geopolitice ale marilor puteri (ok, sunt conștient că nu se poate evita ”dansul” cu ăia mai puternici, dar nici să fiți vasalul lui Merkel nu e ok); nici un alt ”țap” precum Constantinescu, de la lamentările că ”l-a făcut Securitatea” până la cei 15.000 de specialiștii lui pește – există oameni capabili, trebuie doar să li se dea o șansă să ajungă în structurile guvernamentale și să facă, într-adevăr, ceva util; și nicidecum un alt Băsescu, președinte-jucător-zeflemitor, sub bagheta căruia au înflorit niște tentacule mafiote groaznice și ale cărui mandate au afectat țara mai mult decât domnirea iliesciană și poate chiar pesedistă

 

  • nu vreau să aruncați cu praf în ochii românilor, prin ambiția (sper că nu falsă!) de a rezolva problema copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate; printr-o astfel de declarație vă asumați răspunderea de a însănătoși economia pentru a crea locuri de muncă, deci de a domina corupția, hoția și incompetența din sistem? hai să nu ne îmbătăm cu apă rece – și eu, când am fost ales președinte de bloc, mi-am dat seama cu stupoare că locatarii aveau pretenția ca eu să rezolv orice, fără ca ei să se implice (de la a nu mai face mizerie până la a contribui la timp cu bani pentru întreținere sau reparații); deci nu vreau ca în vară să vă fâstâciți cu faze de genul ”păi ce vroiam să spun cu declarația aia era că… era, de fapt, altceva, nu ceea ce s-a înțeles”

 

  • nu vreau să mergem din rău în mai rău, adică să vă angrenați în păruieli jenante cu penibilii puși să vă atace prin mass-media și pe la talk-show-urile televizate sau pe internet; vreau să văd neamțul cu atitudine impenetrabilă stând ca o stâncă Gibraltar în calea tuturor valurilor de rahaturi mediatice aruncate de rivali sau rău-voitori; vreau să fiți într-adevăr demn și să fiți exemplul demn de urmat de către românii care încă mai cred în evoluția pozitivă a țării (știu, sună ca și cum nu spun nimic, dar comportamentul dumneavoastră le poate insufla celorlalți dorința de a fi mai buni, de a renunța la metehnele dăunătoare, de a se schimba în bine, de a dori să contribuie la evoluția noastră, ca popor); vreau să fiți un adevărat lider, care nu doar să fie urmat de alții, ci mai degrabă unul care să insufle și celorlalți dorința de a deveni lideri concreți, pe domeniul fiecăruia și în viața fiecăruia – vreau să redați termenului ”lider” strălucirea pe care și-a pierdut-o prin mandatele predecesorilor

 

  • nu vreau să regret alegerea făcută când am pus ștampila cu năduf pe numele dumneavoastră în turul al doilea; am multe temeri și, poate, am devenit și prea pesimist odată cu maturizarea, deși îmi place să cred, mai degrabă, că realismul mă face mai mult optimist; nu vreau să ajungem la un purgatoriu alimentat de dezamăgire și ură, prin care să ne autodistrugem și să ne înecăm și ultimele fărâme de speranță la decență și demnitate; nu vreau să trăiesc în continuare o minciună a libertății și dreptului la o viață adevărată, chiar dacă nu sunteți în măsură să-mi garantați că ”the truth will set us free”

Suntem cu ochii pe dumneavoastră, domnule Klaus Iohannis. Și plini de speranță și încredere, dar și pregătiți să aruncăm săgețile critice, ba poate chiar urlete pline de ură. Aveți o poziție ingrată ca președinte al tuturor românilor. Pentru că suntem și cu bun simț, și hoți, și harnici, și maneliști, și samariteni, și egoiști, și buni și răi. Dar toți avem nevoie de inspirație.

Deci, domnule președinte Klaus Iohannis, fiți inspirația noastră, în primul rând. După aia rezolvăm noi cu transpirația, că ne-om găsi voința prăfuită pe undeva, prin cotloanele sufletului.

Cam atât am avut de spus. Deocamdată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *