16/10/2015

Dieselul nu este ”the good boy”. Este ”jmecherul” care a fraierit Europa

De mic, de când am început să dezvolt o obsesie pentru mașini, am făcut departajarea clară între benzină și motorină. La fel ca alți idioți de vârstă preșcolară, inspiram cu nesaț gazele care ieșeau de pe evacuarea vreunei Dacii din fața blocului, că doar nu era să știu la vârsta aia ce efecte poate avea benzina cu plumb (cred că era un fel de drog pentru prichindei…). În schimb, mă apuca răul de stomac la trecerea vreunui Buceag învăluit într-un nor de fum negru sau când mergeam cu autobuzul care ”fuma” prin toate încheieturile. Mirosul de motorină arsă și fumul ăla înecăcios erau bau-bau.

Și totuși, după Revoluție, când au început să apară hârburile mașinile aduse din Vest, s-a născut un club de oameni invidiați: ăia cu mașini dizăl. Zgomotoase, lente, te zdruncinau și vibrau din toate încheieturile, de simțeai că-ți clănțăne dinții, la vreo accelerare mai înfiptă se lăsa cu o dâră de fum negru – dar erau dizăl, nene, aveau forță mai mare, erau foarte fiabile (”adică nu mai stai în șanț să cureți jigloarele?!”) și consumau mai puțin. Și așa li s-a dus buhul, că sunt mai bune decât mașinile pe benzină. Chit că pentru mine erau un fel de camioane în miniatură, care tot fum negru și înecăcios scoteau prin ”țeavă”.

Ajuns pe la facultatea de autovehicule rutiere, am înțeles și din punct de vedere mecanic și tehnic și principial care erau avantajele motoarelor diesel față de cele pe benzină. Deja pe la mijlocul anilor ’90 apăruseră motoarele turbodiesel, o chestie WOW – deși prin liceu ”Turbo” era o gumă cu abțibilduri cu supermașini, iar indicativul ”Turbo” era, în general, specific modelelor de performanță pe benzină. Niet, turbodiesel era un pas mare înainte pentru mașinile diesel, care nu mai erau doar economice, acum erau și dinamice. Mă rog așa erau marketate. Eu tot eram nemulțumit de fumul negru pe care multe îl scoteau când accelerau.

Intrat în pâine în presa auto, am început să testez din ce în ce mai multe mașini diesel. Mai dure, mai necizelate, mai zgomotoase, mai scumpe, mai complexe. Dar mai eficiente și mai economice. Orice dezavantaj pălea în fața consumului mai scăzut. E adevărat, trebuia să faci și niște costuri de amortizare să vezi dacă merită prețul mai mare plătit pentru motorizarea diesel față de una echivalentă pe benzină. Însă în concepția oamenilor rămăsese ideea de fiabilitate (”păi Mercedesurile alea Cobra, cu dieseluri de camion, merg și acum, după milioane de kilometri!” sau ”Renault 1.9 diesel, moare mașina, dar motorul ba!”) și consumul mai scăzut (”tu știi cât mă costă pe mine să merg cu TDI-ul meu?!”). Nici măcar fumul negru care ieșea din când în când de pe evacuare nu mai conta.

Încet, am început să pun tot mai rar mâna pe mașini cu motoare pe benzină, deoarece toată lumea voia diesel. Iar, odată cu explozia domeniului SUV, motorul diesel a devenit ”the norm”, eficiența mai bună și consumul mai mic potrivindu-se perfect struțo-cămilelor nici-pe-drum-nici-pe-lângă, cu gabarit și masă mai mari decât autoturismele obișnuite. E adevărat, între timp au mai apărut common-rail, filtru de particule, catalizatoare care nenoroceau performanțele și, când se defectau, portofelul proprietarilor, diverse probleme cu electronica, etc. Dar cine să mai bage detaliile astea în seamă? Că doar se pierdeau în zare, odată cu fumul negru care, culmea, chiar și la cele mai moderne și nemaipomenite mașini diesel încă mai ieșea de pe evacuări când apăsai mai hotărât accelerația (ca să testezi cuplul maxim excelent la turația aia atât de mică…).

La un moment dat am mers cu o mașină hibridă. Și nu m-a dezamăgit. A venit apoi rândul unei mașini electrice. Și m-a frapat. Din când în când mai aveam pe mână câte-o benzinară, iar reacția era ”a, deci așa merge benzina? Fain!”. Până la ”Dieselgate”, am rămas în adâncul meu nemulțumit de motoarele diesel, chiar dacă, tacit, le mai lăudam și eu, că, deh, au și niște avantaje de moment. Însă undeva în subconștient se stoca orice informație care trăgea un semnal de alarmă privind nivelul lor de poluare deloc mic. Mai ales că din facultate rămăsesem cu niște întrebări privind celelalte emisii nocive față de CO2, despre care nimeni nu era dispus să discute obiectiv. Iar fumul negru deja știam că e format din particule pe care, dacă le inhalezi (și nu ai cum să eviți inhalarea lor), îți cam semnezi condamnarea la risc de cancer pulmonar sau de altă natură.

Odată cu ”Dieselgate”, s-a spart buboiul. Nu faptul că VW a trișat cu acel soft de tip ”defeat device” m-a uimit, ci pur și simplu realizarea faptului că tehnologia motoarelor diesel și-a atins limitele. Dieselul este, de fapt, o relicvă pentru secolul XXI, ar fi trebuit să dispară încă de la începutul anilor 2000 din peisajul auto. Costurile pentru a limita poluarea dieselului au devenit mai mari decât costurile pentru a-i conferi performanțe mai bune și caracteristici mai plăcute în condus. Iar fiabilitatea a rămas doar o poveste de adormit copiii – chiar și redutabilul TDI este înjurat de multe ori de fanii săi. Însă inerția lucrurilor e mult prea mare, la fel cum fumul negru îți intră și-n nas, și-n ochi, și-n urechi dacă stai la semafor și trece val-vârtej pe lângă tine unul care și-a scos catalizatorul și a mai făcut și-un chip tuning la dizăleanul lui ca să meargă mai tare.

Am căutat motivul pentru care în Europa dieselul a ajuns la putere, în timp ce restul lumii l-a marginalizat. Și am aflat multe lucruri, pe care le-am explicat și în analiza de pe Ecoprofit.ro, unele dintre ele de-a dreptul surprinzătoare și demne de teoria conspirației. Dacă până acum dieselul îmi era antipatic din cauza fumului negru (de care nu a scăpat, cu toate evoluțiile tehnologice), de acum încolo voi considera dieselul un adevărat dușman pentru societate. Nu neg, are niște avantaje palpabile, dar ceea ce nu este palpabil este cel mai periculos: nivelul de poluare.

Asta este marea problemă cu percepția oamenilor: ne ghidăm după simțurile de bază. Dacă nu vedem, tindem să credem că nu există – poluarea unui motor, fie el diesel sau pe benzină sau cu gpl, nu se vede. Dacă nasul nu simte, din nou, nu există – mirosul de gaze arse se simte clar doar dacă stai cu nasul lângă evacuare; în rest, se simte vag în aerul respirat, dar e un amestec de ”tot felul”, nu știi dacă e de la mașini, dacă e de la termocentrale, dacă e de la praful de pe jos, de la polen, de la flatulațiile câinilor și porumbeilor… Poluarea nu se aude – deși motoarele diesel au acel zgomot distinct, de mini-tractorașe, care ar trebui să semnifice, totuși, că se întâmplă niște procese ciudate pe sub capotă și că rezultatul nu prea are cum să fie inofensiv.

Simțurile de bază nu ne dau semnale referitor la poluare, indiferent că vorbim de diesel sau de benzină. Însă măsurătorile ne arată un adevăr crunt: deși emisiile de CO2 sunt ceva mai reduse decât la benzinar, dieselul ne omoară încet cu alte emisii nocive, de la NOx și particule fine până la CO, hidrocarburi și compuși volatili. Adică dieselul contribuie ceva mai puțin la efectul de seră, dar ne afectează din plin sănătatea, mai ales în mediul urban, unde suntem expuși cel mai mult acestor noxe periculoase. Oare chiar nu contează că Organizația Mondială a Sănătății a inclus motoarele diesel pe lista celor mai periculoase surse care pot duce la apariția cancerului?

”Păi da, dar e mai ieftin” vor susține mulți. Ei bine, de fapt nu e mai ieftin, după cum am arătat și în analiza de pe Ecoprofit.ro – producerea motorinei e mai scumpă, iar prețul mai mic de la pompă, față de benzină, se datorează taxelor mai mici. Să zicem că se elimină total taxele pentru diesel și pentru benzină, ok? Rezultatul: motorina va fi mai scumpă decât benzina. Simplu. La care mai punem faptul că motoarele diesel sunt mai scumpe – mai nou din cauza sistemelor care încearcă să reducă poluarea, dar cu foarte mic succes. Iar consumul redus este contracarat de mentenanța mai costisitoare, dar și de riscurile mai mari de defectare, cu reparații mai scumpe decât în cazul unui benzinar.

Și totuși, lumea nu conștientizează aceste lucruri, care, după ce afli niște informații, devin chiar nemaipomenit de logice. Lumea de pe la noi rămâne fidelă dieselului, în ciuda poluării mai mari, costurilor și riscurilor mai mari, ba chiar în ciuda dovezii din ”Dieselgate” că e o tehnologie limitată și poluantă. Oamenii nu vor să accepte adevărul, ci se complac într-o iluzie de moment favorabilă intereselor personale: care se reduc la a cheltui cât mai puțin pentru transportul personal. Chiar dacă ar fi corect ca prețul la motorină să crească, oamenii nu vor corectitudine, ci să cheltuiască puțin.

Chiar cu prețul poluării și al efectelor pe care le-ar putea avea aceasta asupra tuturor pe termen lung. ”What doesn’t kill me, makes me stronger” – nu, nu se aplică aici. ”Hai că n-om muri din atâta!” – ba da, chiar există pericolul să murim de la poluarea produsă de motoarele diesel. Pentru că, să nu uităm, jumate din parcul auto românesc este din mașini diesel, iar vreo 80% dintre acestea sunt vechi și foarte vechi, adică poluante și foarte poluante. Plus că motorina de la benzinării (de ce nu le zice ”dizelării” oare?!) are și ea o calitate proastă, care duce la ardere proastă în motoare, deci la o poluare și mai mare.

”Păi și, cum rezolvăm treaba asta fără o revoluție?” se întreabă și oamenii cu mașini diesel, și autoritățile. Hmm… bună întrebare. Sorry, dar e cazul unei intervenții chirurgicale. Adică se vor înăspri taxele pentru diesel și va crește prețul motorinei. Cât de mult sau de puțin, nu știu, dar, logic vorbind, sunt creșteri inevitabile. Menținerea stării de acum echivalează cu o tăiere voluntară a șansei la sănătate și la o viață mai bună și mai lungă. Fumătorii probabil acceptă ușor compromisul. Noi, ăștialalți, nu prea avem chef de ”fumat pasiv” al fumului de diesel. Ce facem, supunem la vot sau care-i mai tare-n gură și-n pumni are dreptate? Mă rog, dacă cei anti-diesel pierd, nu înseamnă că pro-diesel-iștii câștigă, pentru că și ei pierd, de fapt. Dacă noi, ăștia anti-diesel, avem câștig de cauză, fanii diesel vor pierde pentru moment, dar se vor adapta și vor avea de câștigat un viitor măcar mai puțin sumbru.

Mulți analiști fac pe Nostradamus zilele astea, de când cu ”Dieselgate”. Chiar și eu am făcut niște estimări privind, culmea, avantajele pe care le va trage domeniul mașinilor electrice de pe urma scandalului VW, iar unele dintre ele deja se adeveresc. Este greu, însă, să fac niște estimări clare privind viitorul mașinilor diesel în Europa și, în special, în România, pe baza influențelor ”Dieselgate”. Pentru că aici nu vorbim de decizii logice. Nicidecum. Vorbim de decizii care necesită mână de fier din partea autorităților și politicienilor. Cum politica dâmbovițeană e căpușată de interese împotriva bunăstării populației, la care se adaugă folosirea votanților ca masă de manevră prin manipulare, tare mi-e că vor avea câștig de cauză discursurile demagogice pro-diesel.

Așa, ca o estimare de moment, în primul rând se va vehicula ideea că scumpirea motorinei va duce la scumpirea în lanț a produselor – exact cum s-a întâmplat cu taxa aia de 7 eurocenți. Apoi importatorii vor răcni ca din gură de șarpe că iar îi paște falimentul, că piața auto se va duce în cap dacă se pun taxe mai mari pe diesel și că, în general, dracul nu e așa de negru (ca fumul care iese pe evacuarea mașinilor diesel…). Pe piața second hand va fi degringoladă, se vor devaloriza mașinile diesel (din cauza creșterii costurilor), samsarii vor da iar mână cu mână și vor iniția proteste în stradă, cum s-a mai întâmplat cu taxa auto sau cu prețul mare la carburanți (când unii aplicau metoda ineptă de a plăti cu monede și de a bloca benzinăriile cu mașinile, ca pe vremea lui ceașcă).

Dacă, însă, guvernanții nu vor face nimic de teamă să nu-și piardă capitalul electoral, tare mi-e că ne paște o mare presiune din partea Europei. Ok, problemele vor fi mai mari în Germania sau în Franța, dar măcar acolo e un anumit nivel al educației și al înțelegerii, prin informare și acțiuni deștepte ale guvernelor se va trece mai puțin greu peste hopuri. Cred că doar după summit-ul de la Paris, pe tema schimbărilor climatice, vom putea vorbi de un plan serios de acțiune anti-diesel. Va exista o puternică justificare ținând de poluare, iar sintagma ”Dieselgate” va aminti populației de scandalul VW, deci se va mai agita puțin conștiința europeană, care va fi mai deschisă pentru măsuri anti-poluare, care vor echivala cu măsurile de austeritate luate în timpul crizei financiare.

De fapt, unde educație nu e, nimic nu e. Adică nu e înțelegere, pentru că oamenii nu înțeleg (sau nu vor să înțeleagă) problema de fond: situația de acum, cu motorina ieftină, este falsă, non-competitivă și impusă fraudulos, până la urmă. Pentru că adevărul doare, e greu de acceptat. Și, din păcate, nu am de ce să fiu optimist în legătură cu schimbarea în bine a lucrurilor la noi, în ce privește mașinile diesel.

Dar aș fi cel mai fericit dacă nu ar mai trebui să înghit fumul negru de diesel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *