M Roadsterrrrrrr…

Într-o frumoasă zi de weekend primăvăratic m-am trezit bine dispus şi am plecat pe la BMW Multilaunch, să mai prestez în interes de serviciu. Chiar nu-mi închipuiam că sâmbăta respectivă va avea vreun “peak” de adrenalină, doar era o zi de relaxare.

z4-m-roadster-baneasa.jpg

Cum-necum, am ajuns pe aeroport, unde mai mulţi potenţiali clienţi de-abia aşteptau să se joace puţin printre jaloane cu vreo câteva modele de test-drive. Printre toate caroseriile argintii (c’mon, BMW, m-am săturat, mai vreau şi albastru!) stătea cuminte şi un Z4 Roadster. Negru. Fără fiţe. Doar pentru cunoscători. Care cunoscător am intrat în alertă maximă atunci când am observat micul “M” de pe aripă şi jantele speciale. Când i-am văzit şi spatele, cu cele două perechi de ieşiri, a fost clar: mă aflam în faţa bestiei M! În formulă roadster.

Trecem rapid peste momentele de jaloane (ce ţinută de drum, ce acceleraţie, ce senzaţie, ce fiori îţi dă celebrul şase în linie!) şi o linie dreaptă, pentru ca să-mi vărs oful. Atât pe idioţii care l-au condus, cât şi pe oficialii care au lăsat bijuteria pe mâna ălora. Pot spune că am avut mare noroc că am apucat M-ul – pentru că după ce s-au mai perindat câţiva în spatele volanului, Z4 M cel negru a fost tras pe dreapta, cu ambreiajul praf, frânele pa şi cine ştie ce alte hibe pe la motor.
Prima oară când am intrat în maşină am stat în dreapta. M-a lovit un puternic damf de ambreiaj ars – normal, 343 CP ar trebui biciuţi ferm cu pedala ambreiajului, dar şumahării de duminică de unde să ştie asta?! Şi eram de-abia a doua tură care îl călăream! La orice frână, se remarca strident un sunet de metal pe metal, de parcă ferodo-ul plăcuţelor de frână s-ar fi topit ca prin minune. Cum naiba? Iar ţevile de eşapament sunau cam gutural, puţin cam nefiresc faţă de ce aveam întipărit în memorie de pe urma M3-urilor cu care am mai avut ocazia să mă dau.

După care tipul din stânga îi dă bice, maşina se cabrează, electronica îi taie avântul, tipul intră în primul covrig şi uită să mai schimbe a doua, uimit de brutalitatea maşinii… etc etc …. frână bruscă, viraj brusc, ruperea aderenţei, încercare de redresare, noroc cu pista că e foarte lată… scurt sprint până la final… şi e rândul meu.
Păcat că instructorul, neamţ al dracului, nu mă lasă să deconectez electronica. Demaraj, a doua, superpotent, primul jalon, al doilea, creşte tempo-ul, alte maşini, mai ales cu tracţiune spate, s-ar învârti imediat pe loc, Z4 M însă muşcă din asfalt şi virajele scurte impecabil, orice tentativă de fugă dispare dacă laşi extrem de puţin gazul, urletul te învăluie, dacă ar fi fost decapotat aş fi urlat şi eu. Tare!

Totuşi, o anumită reticenţă – deh, a cam trecut vreme de când am pus mâna ultima oară pe ceva de aproape 300 CP (când M-ul are aproape 350!). Frânarea bruscă de la 140 nu este atât de eficientă pe cât mă aşteptam (marea voastră de nenorociţi care nu ştiţi să trataţi un M!!!!), iar la viraj maşina mă penalizează: devine subviratorie. Ce începător mă simt… Un ultim demaraj până peste sută, evitat un obstacol cu suta la oră fără probleme şi încetinire pe final de aventură.

Dat jos din maşină, înjurături politehniste către dobitocii care au violat M-ul (efectiv şi-au bătut joc de maşină nişte inculţi într-ale condusului!), dar şi către domnul instructor neamţ, care i-a lăsat. My god! Carnagiu pe Băneasa, asta a fost – că nu doar Z4 M a sfeclit-o, ci şi alte modele au avut de suferit.

Mentalitatea românului dobitoc: hai la BMW, că ne putem da ca proştii cu nişte maşini de ălea cu care numai baştanii se plimbă. Şi dă-i, tuzgureanu’ tău de maşină de baştan! Şi le-au dat… Sorry, Seria 1, 3 şi 5, ba chiar şi Mini Cooper Cabrio, aţi avut de înfruntat români. Mai bine mergeţi înapoi la nemţii voştri, măcar ăia mai au cultura automobilului. La noi, tot Dacia rulez şi mecanica din faţa blocului şi flatulaţiile unor frustraţi cretini la volanul unor excrecenţe ale personalităţii.

Uite ce m-a apucat din cauza unei maşini, a unui fier, aţi putea zice. Îmi pare rău, dar anumite automobile nu sunt DOAR maşini. Z4 M este altceva, se adresează unei anumite părţi a creierului şi inimii, iar sacrilegiul de pe Băneasa mi-a întărit convingerea că şoferii români sunt nişte habarnişti. Nici măcar bunul-simţ elementar nu îl au ca dotare de serie – de aceea traficul este aşa cum este. Dar asta este altă poveste şi nu mai am chef să mă apuce nervii…

Măcar cu momentele de frenezie de la bordul lui Z4 M să rămân.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *