mașina electrică – doar un vis frumos și îndepărtat în românica lu’ jmekerii

Am ajuns nu doar să conduc mașini electrice, dar să fac și teste comparative! Mă rog, primul astfel de test comparativ pentru România, cam în fugă, că deh, suntem doar o Românie amărâtă, nu ne permitem kestii super-serioase, ca piețele dezvoltate.

Dar, chiar dacă am mers doar câteva ore cu smart fortwo electric drive, Citroen C-ZERO și Mini E, a fost suficient pentru ca să mă ia din nou năbădăile, la fel ca după primul contact cu Mitsubishi i-MiEV: băi nene, vreau să am o mașină electrică, clar!

De ce vreau mașină electrică?

  • Nu scoate zgomote, ceea ce e super-relaxant. Mi se rupe de cetățenii bovini care nu aud mașina, să stea pe trotuar. Eu oricum sunt cu ochii-n paișpe să nu îmi sară zănatecii în față.
  • Cam orice mașină electrică are o rezervă de putere mai mult decât suficientă pentru traficul cotidian. O mașină ca Mitsubishi i-MiEV sau Citroen C-ZERO (că de fapt vorbim de aceeași mașină) are un motoraș foarte potent pentru ce am eu nevoie în București. Pui accelerația la podea și zici că e un hot-hatch, nu alta!
  • ”Cutia automată” e mega-confortabilă, mai ales că nu există șocuri, întârzieri la schimbarea treptelor sau sentiment de lentoare de cutie cu variație continuă. E o priză directă, iar condusul este foarte confortabil.
  • Unele mașini, cum e C-ZERO, sunt curios de confortabile pe drumurile noastre. Și uimitor de practice pentru cât de mici sunt. i-MiEV sau C-ZERO sunt pur și simplu mașini de București. Iar, pentru pretenții normale, sunt suficient de bine echipate.

Acum.. na, ce să zic, se cam vede că prefer o mașinuță ca Mitsu i-MiEV sau Citroen C-ZERO în locul smart-ului sau a lui Mini E. Să nu mă înțelegeți greșit, fiecare are avantajele ei: smart-ul e super-titirez prin aglomerație, iar Mini E un adevărat hot-hatch.

Dar… smart-ul are doar două locuri, iar Mini E, pe lângă faptul că e doar prototip, e o idee cam zănatec pentru traficul urban. Serios, pragmatic vorbind, chiar nu am nevoie de o sportivă prin București. Îmi trebuie permisul, tovarăși, e nasol fără!

Și acum, dezavantajele, pardon, motivele pentru care nu pupăm noi mașini electrice în deceniul ăsta în Românica:

  • Infrastructură de alimentare ioc. Nu sunt cretinoid să vreau mâine ditamai pădurea de puncte de alimentare, știu că trebuie timp. Numai că în România lu’ comisionu’ lu’ pește și a afacerilor pretenarilor din grupulețele de interese o să treacă mult timp până să apară așa ceva. Și mai trebuie adaptată și rețeaua de furnizare a energiei. Și mai trebuie ajustate prețele, să poată baronii energeticieni să-și sifoneze profituri nesimțite pe spatele bugetului statului.
  • Putere de cumpărare vai-de-noi. Monșer nestimabili conducători huliți, cum pana mea să îmi permit eu un Mitsubishi i-MiEV sau un Citronel ce-zero de 36.000 euroi? Hai că nenea de la mediu mai scade vreo 5-6.000 euro, să pară că e mașina electrică mai accesibilă. Dar tot rămân la 30.000 euroi pentru o mașină eminamente urbană. Păi ce draq de compromisuri și sacrificii vreți de la mine, băi? Să mă mut la cort? Să lucrez 40 de ore pe zi? Să fac împrumut pe 500 de ani, cu moștenire la nepoți? Că de furat ca voi nu mă ține, că-s fraier cinstit…
  • Drumuri anti-mașini electrice. E o tehnologie, până la urmă, cam sensibilă. În primul rând la schimbările de temperatură, iar România e destul de schimbătoare. Dar mai mult la condițiile de rulare, șocurile drumurilor noastre minunate afectând și mașinile normale foarte fiabile, darămite o buburuză electrică. Nu mă văd vizitând în fiecare lună service-ul, că a mai sărit o siguranță după ce am dat în groapa x, apărută după asfaltarea gropii y. Mai ales că am dubii referitor la mâna de lucru din service-urile noastre. ”Merge și așa”? No way, la mașinile electrice nu cred că se aplică sănătos. Vai, și ce te faci dacă se inundă drumul, că nu face față canalizarea la o ploaie mai zdravănă? Scurtcircuit!
  • Conaționali hoți și răi. ”Ce mă, ăsta are mașină electrică? Hai să i-o belim!”. Poate că pun eu răul înainte, dar nu mă văd lăsându-mi mașina electrică la încărcat într-o parcare, alta decât aia de la birou sau de-acasă (dacă aș avea casa mea…). Vin băieții și-ți saltă cablul una-două. Și după aia ți-l vând prin Vitan înapoi. Sau îl duc direct la fier vechi. Au o mentalitate ăștia din jurul nostru de te crucești. Parcă văd mașina electrică transformată în capra electrică. Care, fiind a vecinului, trebuie să pățească ea ceva, altfel nu am fi români get-beget.

Și uite așa, I’m a dreamer. But, cum ziceau ăștia de la Beatles, I’m not the only one.

Bag seama, totuși, că ar trebui să mă mut într-o țară mai civilizată. Unde oamenii nu văd mașina electrică drept o amenințare a stilului de viață. ”Autonomie prea micăăăă!”. Acum, poate, deși e suficientă pentru traficul urban. Dar nu, că românului îi trebuie camion, să care micii și berea la pădure și tot familionul și mobila. Chit că face asta de câteva ori pe an doar, lui îi trebuie basculanta zilnic!

Mă enervează cei care consideră că, în spatele mașinii electrice, tot de poluare vorbim – băi, tovarăși, energia electrică trebuie să fie produsă doar cu termocentrale poluante? Hidrocentralele ce au? Sau centralele eoliene, sau cele cu biomasă, sau alea solare? Sau mai știu io ce?

Aș vrea ca oamenii să vadă mai departe de ”cât de scumpă e!”. Întreținerea e mult mai ieftină, într-un an cheltuiești de 100 de ori mai puțin pe curentul electric decât cu benzina sau dieselul plus service-ul. ”Ce, mă, să fiu dependent de priză?”. Hai sictir, că acum nu om fi dependenți de pompele de alimentare și de creșterile de preț după cum vrea mușchiul petroliștilor. ”Bă, și la revânzare, cât pierd?”. Frate, ce e cu spiritul ăsta al proprietății dus la extrem? Mașina trebuie să fie doar o chestie utilă, să te duci de colo-colo, se poate lua și în leasing, poate fi închiriată, nu trebuie să îți modelezi viața după mașină și nici să ți-o legi de ea, pentru o modă cretină, care-ți dictează că ești ceea ce ai.

Dar, na, asta e, sunt un visător. Nu se schimbă mentalitatea în Românica vreo câteva generații de acum încolo. Deși s-ar putea să greșesc amarnic și spiritul nostru de adaptare să fie destul de puternic.

Un lucru știu sigur: nu vom avea mașini electrice în România deceniul ăsta. Nu mă refer la firmele care vor lua așa ceva pentru imaginea ecologistă, deși tot cu afaceri poluante se ocupă. Nu mă refer nici la bogătanii sau vedetele care se vor afișa ”că așa e moda” în mașini electrice, dar vor tânji după bolizi de sute de cai putere, că e mai jmekere mașinile sport sau de lux.

Mă refer la clienții obișnuiți, ca mine, sau poate puțin peste medie. Mă refer la vânzări de măcar câteva sute de mașini electrice pe an. Mă refer la o piață auto măcar incipientă pentru mașini electrice. Nu vom avea așa ceva deceniul ăsta în Românica descrisă mai sus. Pariu pe ce vreți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *