nesimţirea sfârşitului tranziţiei

Pentru că intrăm în UE, înseamnă că am terminat cu tranziţia, nu-i aşa? O să fim de acum o ţară europeană, civilizată, cu salarii mari şi oameni muncitori. Asta în timp ce majoritatea românilor vor sta ca la cinema, aşteptând petrecerea acestui miracol, al transformării peste noapte a unui popor dominat de manelism, cocârjat de grijile zilnice şi fraierit de clica de la putere. Transformarea în europeni sadea.

Până atunci, şmecherii de la BNR s-au gândit să le dea nişte *U*E românilor întorşi de la muncă de afară, controlând căderea monedei euro, aşa încât fraierii ăia de muncitori şi babysiteriţe să scape uşor de euroii adunaţi din greu peste graniţă. Cursul mic îi mai ajută şi pe alţi şmecheri să acumuleze nişte sume care se vor transforma, în curând, într-un profit frumuşel, pe lângă conturile oricum grase şi nesimţite.

Transformarea în euromâni se va face în râuri de şampanie demagogică, cu toţi politicienii şi marii devalizatori pupându-se pe bot cu amărăştenii obosiţi şi ameţiţi de atâta gargară. Un fel de *U*E la tot cartieru’ în stil marinăresc, fără dureri de cap, ci doar cu mahmureală.

Joscomunismul va dispărea ca prin farmec, toţi ăia se vor simţi mai curaţi, mai uscaţi, or să poată uda şi canapeaua bătrânului continent, că aşa fac maidanezii, îşi marchează teritoriul. Cumetria se va întinde peste graniţă, iar şmecherii lor se vor adăuga şmecherilor noştri, urmând ca populimea să suporte marea *U*E-la-greu, că de uşor nu va fi vorba pentru nimeni.

Între timp, aici, la Sighet, mulţi vor continua să trăiască pe vechiul stil: încălzirea cu soba de lemne şi ciupirea fratelui codru. Dar parcă numai aici? Chiar, oare ştie cineva cât la sută din România se va integra realmente, şi nu doar la tembelizor, radio şi în ziare?

lemne.JPG

Ştiţi bancul cu albii şi negrii din autobuz? Fac urât negrii, că nu mai vor să stea în spate, se iscă scandal, la care şoferul se enervează: toţi sunteţi albaştri! Ăia albastru deschis în faţă, ăia albastru închis în spate!

Culmea, de la 1 ianuarie o sa fim albaştri! Întrebarea: vom fi albastru deschis sau închis? Sau poate nici nu mai contează culoarea câtă vreme iei*U*E.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *