29/10/2015

Obsesia ”Dieselgate”: Deutsche Umwelthilfe acuză Zafira de emisii NOx prea mari

În această perioadă, în care incertitudinea ”Dieselgate” domnește în toată industria auto, orice subiect legat de măsurătorile emisiilor NOx este extrem de sensibil. Este și cazul recentei dispute dintre Opel și institutul german DUH (Deutsche Umwelthilfe), pe marginea unor măsurători care au avut în centrul atenției monovolumul Opel Zafira, echipat cu motorul diesel 1.6 CDTi, compatibil cu normele Euro 6.

Conform inginerilor DUH, în anumite condiții de utilizare, motorul acestui model poate emite o cantitate chiar și de până la 17 ori mai mare de NOx decât limitele admise. Ceea ce nu e neapărat surprinzător, deoarece deja este clar că normele oficiale de măsurare NEDC nu iau în considerare multe situații din viața reală, în care consumul și emisiile cresc invariabil.

opel zafira emisii nox duh diesel - oraan 2i

Totuși, pentru că vorbim de un motor diesel modern, dotat atât cu filtru de particule, dar și cu sistem SCR (Selective Catalytic Reduction, care utilizează aditiv de tip AdBlue), pare ciudat că au fost obținute niște diferențe semnificative. În condiții normale de laborator, roțile spate nu se mișcă. Pentru a simula condițiile reale, inginerii DUH au folosit un dinamometru care poate roti roțile spate cu aceeași viteză ca roțile față, ca și cum mașina ar circula pe un drum normal.

Aplicând aceleași cicluri de testare pentru cele două situații (cu roțile spate în mișcare, respectiv cu roțile spate nemișcate), în trei dintre ciclurile de măsurare emisiile de NOx au ieșit de 2 până la 4 ori mai mari când roțile erau în mișcare. Cu roțile spate nemișcate, valorile de NOx măsurate au fost sub limita legală de 80 g/km. (găsiți aici toate detaliile tehnice ale măsurătorilor)

Iată ce declară inginerii DUH:

Măsurătorile noastre arată următorul comportament: valorile emisiilor de NOx, măsurate conform standardelor NEDC, depind de modul de testare, în 2WD sau 4WD. În situația în care roțile spate nu se rotesc, vehiculul a avut emisii de NOx conforme normelor în vigoare. La viteze mici, emisiile de NOx nu au ieșit tot timpul la fel, ceea ce poate fi explicat de ”efectul de memorie” al sistemului SCR. Comportamentul sistemului SCR pare să depindă de modalitatea de testare, din moment ce curbele emisiilor de NOx sunt diferite în cele două situații, 2WD, respectiv 4WD

A urmat o scrisoare adresată companiei Adam Opel AG, prin care se cerea lămurirea acestui comportament și posibila prezență a unor dispozitive de tip ”defeat device”. Răspunsul companiei auto germane a fost ferm:

Tehnologia dezvoltată de GM Software nu are funcții care să identifice dacă vehiculul este supus testelor de măsurători a emisiilor

Mai mult, inginerii Opel susțin că au realizat, la rândul lor, o serie de teste cu acest model, în condiții de testare similare. Iar rezultatele nu au arătat diferențe între cele două situații, cu roțile din spate în mișcare, respectiv cu ele nerotindu-se. Concluzia celor de la Opel: acuzațiile DUH sunt false și nefondate.

opel zafira emisii nox duh diesel - oraan 3

Cu toate acestea, cei de la DUH au înaintat raportul lor Autorității Federale în Transporturi (KBA), cerând autorităților să verifice în mod oficial modelul testat. Când se va întâmpla acest lucru, nu se știe – după cum afirmă reprezentanții legali ai DUH, autoritățile încă nu au răspuns nici cererilor privind VW, pe care DUH le-a făcut încă de la începutul scandalului VW.

În concluzie…

”Dieselgate” e departe de a se fi terminat. În timp ce grupul VW trece prin niște schimbări majore și încearcă să găsească soluții optime de a trece peste efectele nefaste ale acestui scandal, restul constructorilor au intrat în vizorul diverselor instituții și organisme care se ocupă de măsurarea emisiilor nocive. În cazul de față, până când se va lămuri situația la nivel oficial, Opel este dezavantajat în fața opiniei publice, deoarece tendința este acum de a arăta cu degetul orice producător de mașini diesel. S-a întâmplat și cu BMW după știrea neverificată din AutoBild. Iar ADAC a ieșit la rampă cu acuzații la adresa multor altor companii auto mari, acuzând diferențe semnificative între testele din laborator și cele din realitate – dar fără a face vreo acuzație despre utilizarea dispozitivelor de tip ”defeat device”.

Mie mi-e clar că în lunile următoare vom vedea mai multe astfel de teste făcute pe motoarele diesel moderne și sunt sigur că rezultatele nu vor fi prea diferite. În sensul că, pe lângă diferențele între teorie și practică, e foarte probabil să se observe diferențe între testarea cu roțile spate nemișcate, respectiv cu roțile spate în mișcare. La fel ca inginerii DUH, nu risc să fac afirmații care să implice existența unor dispozitive de tip ”defeat device”, în lipsa unor dovezi concrete. Dar mi-e greu să cred că VW a fost singura companie auto care ”a umblat cu fofârlica” din 2008 încoace – să ne-nțelegem, inginerii auto pot deveni extrem de creativi în slujba concurenței acerbe, pe principiul ”scopul scuză mijloacele”.

opel zafira emisii nox duh diesel - oraan 4

Mai ales dacă au și suficient de multe portițe legislative. Iar aici nu trebuie omis aportul autorităților la situația în care s-a ajuns. Industria auto germană este de o importanță uriașă pentru economia Europei, dar și pentru capitalul electoral al politicienilor nemți. Angela Merkel și ai ei sunt puși în situația delicată de a gestiona scandalul ”Dieselgate” fără a se împușca în picior. Adică e foarte greu să explici electoratului că ai închis ochii la falsificarea măsurătorilor, în timp ce-i pedepsești pe constructorii pe care i-ai ajutat…

Deocamdată, văd că se amână luarea unor decizii, poate pe principiul că se mai domolește scandalul, că poate criza imigranților acaparează mai mult atenția sau poate se vor găsi justificări după summit-ul COP21 de la Paris, pe probleme climatice (unde sunt de așteptat propuneri care vor afecta din plin domeniul diesel). Indiferent de poziția autorităților, există organisme independente, cum e DUH, care ”zgândăresc buboiul” și nu lasă opinia publică să uite de ”Dieselgate”. Das Dieselgate.

FOTO: Holzmann/DUH

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *