pasiuni trecătoare: off-road

Prima oară când am mers cu o maşină de teren am avut senzaţia că este greu manevrabilă: atenţie crescută la marginile capotei, care mi se păreau foarte îndepărtate, viraje luate cu grijă, că poate nu dau suficient de volan sau poate dau prea mult. După care s-a instaurat rapid senzaţia de cel mai tare: vizibilitate foarte bună, postul de conducere fiind mai sus, trecere victorioasă peste denivelări şi gropi, spaţiu mult, ce mai, o maşină de teren devenea un must-have.

Iar apoi, aventurarea în teren accidentat. Prima regulă a profanului: dacă ăia pot la televizor, pot şi eu. Fără a aprecia cum se cuvine rampa, terenul, adâncimea, etc. Aşa încât prima mea experienţă în off-road nu a fost deloc glorioasă. Dar am învăţat o lecţie valoaroasă: nu te supraestima ca un fraier. Poate de aceea segmentul SUV este atât de înfloritor: clienţii îşi dau seama că trebuie să cunoască fenomenul off-road, simţindu-se deci inferiori unei maşini de teren adevărate – aşa că soluţia este un SUV, mult mai puţin capabil în teren accidentat, dar suficient cât să îţi satisfacă ego-ul că ai maşină de teren.

Unii ajung pe Everest, alţii urcă până la Crucea de pe Caraiman şi se consideră aventurieri. Cam asta ar fi diferenţa dintre off-road şi SUV.

Probabil că, inspiraţi de imaginea lui H1, cei de la Hummer s-au gândit că vor fi destui care să dea banii pe imaginea asta. Şi nu puţini bani, ci chiar foarte mulţi. Hummer… o chestie brută şi supercapabilă, nu am condus-o niciodată, am avut doar palide experienţe în interiorul ei. Aşa că, atunci când s-a ivit ocazia de a vedea pe viu, de la volan, ce înseamnă un H2, credeţi că am stat pe gânduri?

112.jpg

Numai că un test cu Hummer, la imaginea şi prestigiul său, nu este aşa de simplu. Am fost însoţit în această aventură de directorul de vânzări, un tip mare (vreo doi metri şi suta de kile, pun pariu), care mi-a povestit despre cursurile de off-road pe care le avea la activ. Probabil fiind atât de mare şi atât de cunoscător, nu trebuia să mă deranjeze prea tare că prima oară am pus mâna pe volan de-abia după Prisma, pe DN1 – ne îndreptam spre circuitul de motocros de la Câmpina (care, apropo, ultima oară când am fost pe acolo am descoperit că este sub jurisdicţia unui club specializat, aşa că nu mai poate merge pe acolo chiar aşa, oricine, cu orice; din păcate, nu mai am telefonul persoanei de contact…).

De ce nu am plecat cu H2-ul din mijlocul Bucureştiului? Explicaţia mi-a fost dată succint: maşina este foarte mare, tu eşti un ochelarist care pare că habar nu are ce e cu maşinile de genul ăsta (bine, aici e vocea mea interioară, de fapt…), iar pentru ceilalţi există pericolul să îi faci franjuri, în condiţiile în care H2 nu va păţi nimic grav. Să trecem peste aceste neplăceri pe care presa le mai înghite uneori (doar avem toţi dreptul la idei preconcepute, nu?) şi să vedem, pe scurt, wtf is this Hummer H2.

28.jpg

Din postura de pasager, m-a frapat cum, pentru 60.000 euro, primeai în schimb o maşină de fermier. Interiorul era la standarde ceva mai ridicate decât le are Loganul… Tapiţeria de piele nu îmi plăcea, plasticele dure şi urâte, butoane şi afişaje digitale oribile. Colac peste pupăză, pe lângă că te caţeri în el, nici nu este aşa spaţios pe cât te lasă să înţelegi exteriorul. Nu că habitaclul ar fi mic, dar faţă de cum arată pe dinafară, te-ai aştepta la mai mult loc în spate sau în portbagaj. Americanii ăştia umblă cu impresii, de parcă nu ştiam…

De pe banchetă se aude ceva interesant: motorul vuieşte la fiecare accelerare, iar la depăşirea a 30-40 km/h deja începe să se facă simţită pleiada de sunete din transmisie. Nu vulgar, nu deranjant, dar cât să fie permanent un fond. Din faţă e ceva mai bine, mai ales de pe locul şoferului: nu te mai interesează decât zgomotul motorului. V8, înăbuşit, ameninţător – te face să te simţi ăl mai tare de pe şosea! H2-ul era galben, era lat (doi metri!), îl ţineam pe bandă uitându-mă la benzi în oglinzile retrovizoare, eram sus de tot, iar parbrizul vertical te fereşte de unghiuri moarte. Sentimentul era de forţă! Nu mă miră că Bogdan Stelea şi-a luat aşa ceva, i se potriveşte.

Şi pe urmă, stupoare: consumul de benzină. 24 de litri la sută vi se pare mare în regim normal? Păi, la aşa imagine, aşa consum (la apăsarea acceleraţiei, consumul instantaneu ajungea la 80 litri/sută). Băi, tată, H2 e maşina de serviciu a petroliştilor americani, cum altfel?… Of, şi direcţia aia pe care trebuie tot timpul să o ajustezi, că este superasistată, iar pneurile superlate numai pentru o direcţie bună nu sunt potrivite. Şi frânarea lentă, cu un tangaj ca la un mountagne rousse mai mic… şi teama să nu dai în careva, că îl faci franjuri… Hopa, că deja începeam să mă acomodez cu H2-ul! Adică începeam să îmi dau seama că nu o să fac parte ever din target!

Şi, totuşi, eram impresionat. Ideea de Hummer îşi lăsase amprenta pe gândurile mele înainte de a urca în maşină. Şi ştiţi ceva? Chiar nu sunt ochelaristul care să nu ştie ce e aia maşină. Normal că m-am acomodat cu ea şi, prin Câmpina, nu am avut absolut nici o problemă cu virajele pe străduţe sau la semafoare. Să fim serioşi, este o maşină.

35.jpg

Numai că este de teren, aşa că hai la joacă pe dâmburile alea de pe circuit. La joacă eu, pentru că mai profesionist doar ca pasager. Ba chiar şi de afară, ca să fac poze (da, era o vreme când în presa auto de la noi redactorii făcea pozele pentru materialele lor, de aia mulţi cititori arătau cu degetul revistele de la noi faţă de cele de afară…). Hmm… au fost multe voci care au spus că Hummer H2 e jalnic în teren accidentat. Vocile astea îl compară, bineînţeles, cu H1. Mă rog, nu e chiar ca şi cum ai ara cu Dacia faţă de tractor, dar dezavantajul major al lui H2 este că îl cheamă Hummer – de unde comparaţia cu fratele H1.

46.jpg

De fapt, H2 poate multe. Are motor potent, structură foarte bună pentru off-road, diferenţiale şi reductoare capabile, electronică bine gândită. Este clar o maşină foarte bună pentru teren accidentat, depinde cine o judecă. Baştanii plini de bani, care habar n-au care sunt regulile din off-road, sunt majoritari în target, deci pentru ăştia maşina e super. Dacă ar fi mai luxoasă, cu atât mai bine, dar să nu uităm că Hummer înseamnă şi spartan. Pentru restul, Hummer e o imensitate scumpă, consumă mult şi e doar varianta americană pentru un Defender sau G-Class (cred că şi eu sunt în grupul ăsta). Şi mai sunt ăia care chiar ştiu cu se mănâncă spiritul off-road – pentru ăştia e clar, H2 este vax. Nu merită.

La cât de mare şi greu este, am trecut şi printr-un mic moment delicat. Cum tocmai plouase, la un moment dat ne-am trezit pe teren mocirlos. Cel de la volan s-a panicat puţin (probabil mai trecuse prin aşa ceva), a început manevre înainte-înapoi, a noroit maşina de arăta ca un porc galben cu pete maro şi… am scăpat. Sincer, nu mi s-a părut o situaţie aşa de gravă, de aia am fost puţin amuzat de eforturile lui. Dar avea şi el dreptate: maşina are trei tone şi jumătate, se poate cufunda până ce ajunge “pe burtă” şi salutare, trebuie un tractor să o scoată. Nu că aşa ceva nu s-ar putea întâmpla cu orice altă maşină off-road de serie. Poate mai puţin cu un H1…

54.jpg

Acum pot recunoaşte: am fost impresionat atunci destul de mult de H2, ceea ce s-a şi văzut în articol. A fost, practic, unul dintre puţinele articole în care obiectivismul mi-a fost denaturat (ok, shoot me, pun pariu că sunt singurul care a făcut aşa ceva :) :) :) ). Nu ştiu dacă am devenit mai critic pe parcurs, nu ştiu în ce măsură m-au influenţat criticile altora, dar acum ştiu sigur un lucru: Hummer trebuia să se oprească la H2, pentru că pun pariu că H3 chiar nu mai merită. Diferenţele faţă de H1 sunt mult prea mari, iar mitul mărcii se duce de râpă numai ca să facă GM bani.

Până la urmă, poate de aceea am şi eu un dinte împotriva lui H2: este o altă maşină de teren care consumă mult, costă mult şi te face să crezi că este mai mult decât în realitate. Şi nu este H1!

63.jpg
Aoleu! Americanii îl mai şi transformă în limuzină – mi se pare atât de stupid, încât nici nu mai contează dacă este sau nu foarte bun în off-road. Imaginea lui H2 este denaturată iremediabil astfel. Pentru mine, nu pentru alţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *