pe două roţi!

Doamnelor şi domnilor, am tot vorbit despre maşini şi, mai ales, BMW-uri, este timpul să mai schimbăm registrul. Adică să trecem la două roţi.

Yes, I’m cool, ştiu, sunt motociclist. Cel puţin în carnet am A-ul, chiar dacă numărul de kilometri făcuţi pe şa este… sub 10? Mai degrabă sub 5 :) Să nu exagerăm, dacă pun la socoteală şi orele de la şcoala Ilioara, unde l-am avut instructor pe un uncheş foarte simpatic, cred că se adună de vreo 3-4 kilometri… (bă, nu mai râdeţi, ce, voi nu aţi fost începători la viaţa voastră?).

No bine, dară, uite că, aşa începător cum sunt, am făcut şi eu un test cu o motocicletă! Şi test serios, nu glumă… Pardon, voiam să spun invers. Pentru că motorul pe care l-am testat era noua Aprilia Pegaso 650 Strada, o motocicletă pentru tineri, fără pretenţii, dar care, culmea, arată cool. De aceea am găsit foarte potrivit mediul de skateri şi rolleri din parcul Herăstrau, unde motorul, cu un colorit viu, chiar arăta a jucărie pentru îndrăzneţi, iar pozele au ieşit fain.
Testul adevărat l-a făcut, bineînţeles, chiar nenea-dealerul, proprietarul motocicletei, dar, cum textul urma să îl scriu eu, nu am vrut să fac o chestie “pe nevăzute”. Aşa că hopa sus în şa şi dat vreo două ture pe alei. Aşa că să nu vă aud, am acoperire pentru testul respectiv! Am călărit singur motocicleta! (totuşi, să fim realişti, nu e aşa de dificil să înveţi să mergi pe motor, mai greu este să îi convingi pe alţii că eşti capabil)

Chiar aveam de gând (şi nu am renunţat complet la idee) să îmi iau o motocicletă. Ştiu că are rang de moft, dar sunt încă la vârsta care îmi permite să nu mă gândesc la asigurarea de viaţă, ci la feelingul pe care ţi-l dă motociclismul. Recunosc, am prieteni mult mai înverşunaţi ca mine, ba chiar fanatici. Ei bine, eu sunt foarte soft. Nu mă interesează performanţele a la Rossi, cilindreea foarte mare sau zgomotul asurzitor de cai putere. Vreau o motocicletă normală, neapărat naked şi neapărat cu un far rotund, ca altă dată. Ceva gen Suzuki GS500, Kawasaki ER-5 sau Honda CB500. În proporţie de 90% ar fi vorba de un second-hand…

Dar iată că momentul de glorie întârzie să apară, thanks to motociclism.ro. Mi-a trebuit să îmi arunc privirea pe cîteva posturi de acolo şi deja au început să apară îndoielile…

În România se fură motocicletele! Se fură chiar şi din curte, cu lanţul pe ea, în deplină securitate… Se fură chiar şi cu ranga, folosită împotriva proprietarului de drept. Se fură orice, indiferent că e nouă sau curge rugina de pe ea. Nasol, mai ales dacă stai la bloc.

În România este plin de vandali, unii minori (mucoşii ăia care se urcă şi ei pe şa, ca jmecherii), alţii cam majori (adică ăia care îşi fac un hobby din suferinţa altora). Mai sunt şi vandalii de câini, care se uşurează pe armăsarul tău. Mai sunt şi vandalii de vecini care te reclamă la poliţie, de cele mai multe ori pentru că nu au nimic mai bun de făcut, nu pentru că zgomotul i-ar deranja (cei mai mulţi motarzi au bunul simţ să îşi împingă lighioanele în afara razei de linişte a blocului).

În România şoferii sunt nişte huidume pline de prejudecăţi, iar legile îi dezavantajează pe motarzi. Există şanse foarte mari să mori în chinuri în urma unui accident tâmpit, din cauza tâmpiţilor de la volan care te privesc ca nişte boieri. Măcar dacă mori, devii erou. Mai rău este când rămâi mutilat pe viaţă – am citit cam multe posturi despre asta şi chiar am rămas marcat.

În România trăieşti de pe o zi pe alta şi nu prea îţi permiţi sacrificii, decât dacă ai spate – adică familie cu bani sau un job superbun. Oricât de ieftin ieşi cu motorul, tot mai trebuie investit în echipament, întreţinere, piese, service, etc… De asigurare nu mai vorbesc, are valori exagerate.

În România sunt prea puţine luni în care poţi să te bucuri de motocicletă, prea puţine drumuri pe care să circuli civilizat şi în siguranţă, în general în România este foarte riscant să fii motociclist. Până la urmă rămân cu capul pe umeri şi cu pofta-n cui. Ai mei respiră uşuraţi, prietenii mă felicită că sunt normal.

Dar eu tot tânjesc după acel feeling. Chiar dacă m-am bucurat atât de puţin de el, într-o zi însorită, în parc, cu Aprilia…

2 Comments

  • Mai Oraane mai… sa stii ca nu este chiar asa… unora le place sa pozeze in victime.
    daca esti cu capul pe umeri ai suficiente sanse sa ajungi biker batran in ciuda aparentelor. Majoritatea celor care au murit au murit din propria culpa (200km/h nu e o viteza pt drumurile noastre).
    De furat.. se fura mai multe masini ca e mai usor sa le valorifici. E drept ca in ultima vreme s-au mai schimbat treburile dar motocicletele sunt inca rare si usor de reperat.
    Despre vreme nu pot sa it zic ca poti merge linistit 9 luni pe an, pt ca asta depinde de tine. Daca te sperii la primii stropi de ploaie nu vei merge decat 4-5, daca te imbraci bine poti merge chiar 10 (2 numai prin oras)

    poate ne vedem vreodat pe 2 roti desi… la cum imi merg mie treburile s-ar putea sa imi faci din mana (tu in sa, io la volan)

  • Vai, Cipriane, credeam că o să mă dai în gât, ca martor, cât de mult m-m plimbat eu cu motorul ăla – noroc că ţi-am luat-o înainte şi am recunoscut ce fel de test a fost :)

    Tu minimizezi riscurile, pentru că faci parte dintre pasionaţii adevăraţi ai fenomenului pe două roţi, deci eşti subiectiv. Pentru mine contează mult ce am spus înainte, pentru că a-ţi achiziţiona o motocicletă înseamnă, pentru mine, cel puţin, un oarecare efort şi nişte sacrificii.

    Aşa încât trebuie să pun în balanţă costurile şi riscurile, rezultanta fiind deocamdată un NU motocicletei.

    P.S. hai, că sunt sigur că mă înţelegi, cel puîin prin prisma faptului că eşti tătic :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *