To-yoo-taaaa…

Una dintre cele mai faine reclame la această marcă este cea în care nişte urangutani (sau orangutani, pentru cine vrea să mă maimuţărească) “fredonează” toyota – sună atât de simpatic!

Însă pentru mine, Toyota a devenit simpatică în alte ipostaze. Şi anume cele ţinând de testele lungi pe care am avut prilejul să le fac la bordul câtorva modele: Avensis şi Corolla sunt, de departe, nişte maşini foarte reuşite din punct de vedere pragmatic (pentru că voi rămâne fan al concepţiei, tehnologiei şi sportivităţii BMW în continuare).

111.jpg

Primul drum foarte lung l-am făcut la bordul unei Corolla cu motor de 1,6 litri, împreună cu bossul din perioada în care eram angajat la revista AutoExpert. Un drum lung de vreo 2.000 km, până în Slovenia şi înapoi. Hold your horses, că nu am condus eu în cea mai mare parte a timpului, tot şeful a avut partea… cezarului. Dar un drum atât de lung m-a făcut să mă împrietenesc cu maşinuţa asta relativ banală într-o primă fază.

1111.jpg
Motorul suficient de performant, suspensia suficient de confortabilă, per ansamblu suficient de manevrabilă şi agilă, interiorul suficient de spaţios şi silenţios… Practic, un compromis foarte bun pentru o compactă hatchback. Este adevărat, perioada mai mare pe care am petrecut-o cu maşina mă face să devin subiectiv, de aceea am decis folosirea lui “suficient” în loc de “foarte” – oricum, pentru mine suficientul ăsta tinde mult spre foarte…

Amintesc doar un episod de pe autostrăzile fostei Iugoslavii (cum naiba aveau ăştia o reţea rutieră aşa de bună după ce trecuseră printr-un război faţă de şoselele din România, e temă de casă). Viteza de croazieră uzuală era undeva pe la 160 km/h, când zgomotul şi consumul erau aproape de limita superioară a suportabilităţii. The boss începuse la un moment dat să îmi facă instructajul pentru a reduce consumul (computerul de bord arăta atât consumul instantaneu, cât şi cel mediu). Sub atentele (şi uneori stresantele) observaţii şi indicaţii, am reuşit să scot un consum cam de 9 litri la sută, pentru o viteză medie de 130-140 km/h.

Victoria a venit când, aproximativ în aceleaşi condiţii de drum, viteză şi trafic, şeful, urmându-şi indicaţiile, nu a reuşit să coboare sub 11 la sută :) Deh, asta oricum este observaţie rezultată din complexele relaţiei şef-subaltern. Mai important este că m-am acomodat foarte bine cu maşina şi am reuşit să “comunic” foarte bine cu ea. Ba, la un moment dat, când harta ne-a jucat o festă şi scurtătura pe care am luat-o s-a dovedit un traseu off-road, Corolla s-a comportat de minune (prin grija şi atenţia noastră), trecând fără nici un incident peste nişte hârtoape numai bune pentru un Landcruiser.

Tare frate, cum ar zice fratelo…

A doua oară când m-am simţit foarte legat de Corolla a fost la bordul modelului facelift, dotat cu motorul diesel de 1,4 litri. Diesel? Mda, obiectiv vorbind, suna a diesel, consuma ca un diesel şi avea limitările unui diesel. Însă maşina s-a comportat atât de bine pe drumul până acasă şi înapoi, drum făcut de Paşti, încât iar mi-a fost pus la încercare obiectivismul jurnalistic.

11111.jpg

În primul rând, nu au fost puţine momentele în care am dus maşina în ture, cum aş fi făcut cu un motor pe benzină, curbele fiind înghiţite rapid (în stilul meu, nu al lui Titi Aur!), iar depăşirile descumpănindu-i pe cei de la volanul unor mult mai titrate şi mai potente CDi, TDI etc… A, nu mă laud eu, laud maşina, nu v-aţi prins? Iar pe traseul Cluj – Sighet, cu porţiuni extrem de stricate ale şoselei, maşina nu a zis nici “scârţ”. Şi nu prea am menajat-o, că voiam să ajung cât mai repede acasă. De aia nu-mi cer scuze Toyota România, că nu am de ce: în capul meu, Corolla deja înlocuieşte sintagma “ceas elveţian”.

Încă un amănunt: consumul, neglijabil, nici nu mai are rost să îl pomenesc… În jur de 5,5 litri la sută în medie, pentru viteze de până la 180 la oră (să nu uit, m-a prins şi un radar). Aşa de mult m-a impresionat maşinuţa, încât mă şi gândeam, pentru articolul din ProMotor, la “Corolla de minuni a lumii” – dar ăsta e titlul unei poezii, nu ştiu câtă lume s-ar fi prins. Pun pariu că acum maică-mea o să mă întrebe cine e poetul! (mi-a fost profă de română în liceu, dar staţi liniştiţi, că nota 4 nu m-a ocolit când a fost cazul :) )

O altă experienţă la volanul unei Toyota s-a petrecut cu ocazia unui test mai lung, la Cluj, împreună cu colegii de la AutoExpert. Este vorba despre Avensis, cu motorizarea diesel, dar nu asta de acum, ci aia de acum vreo trei ani. Avensis este o berlină urâtă, siner vorbind. Are o “moacă” foarte ciudată, o alură aproape banală şi un spate neplăcut. Nu ştiu cum să spun, dar designerii parcă ar fi fost de-ai lui Gogu, cu “merge şi aşa”. Cu toate astea, are o anumită notă care impune respect. Cel puţin eu am rămas cu o puternică impresie după mai mult de 1000 km la bordul ei.

av.jpg

Interiorul respiră calitate – şi asta m-a lovit din prima, chit că mă mai delectasem cu interioare aproape princiare, cu mult mai multe pretenţii. Chiar nu mai contează Maserati (Quattroruote şi Coupe sunt demenţiale înăuntru ca materiale şi design), VW Phaeton, BMW Seria 7, nici chiar Rolls Royce. Avensis mi s-a întipărit în simţuri ca având cel mai reuşit interior pentru o maşină normală. O fi vreo undă de exagerare în ceea ce spun eu aici, dar m-a uimit şi motorul: un diesel superfain, depăşit în materie de comportament şi feeling doar de dieselul lui Honda, i-CTDi. Nici chiar BMW-ul 330d nu pare aşa de bine crescut – şi în cazul ăsta vorbim de o bijuterie în şase cilindri, sportiv, nu glumă.

Până la urmă, Avensis a devenit “noul Passat” într-unul dintre cele mai apreciate articole pe când scriam la AutoExpert (mă lăsaţi, domnu’?! ce-i cu laudele astea?), un articol comparativ despre clasa medie, în care modelul Toyota s-a situat clar peste cel mai cunoscut şi apreciat model VW de familie, dar şi peste alte 5 maşini cu pretenţii din clasă. Hopaaa… site-ul AutoExpert nu mai conţine şi arhiva numerelor în care scriam eu… :( na, că s-a dus momentul meu de glorie, ce să-i faci 😀

Şi, uite aşa, influenţat de impresiile mele despre Toyota, şi alte modele care mi-au mai căzut efemer pe mână au primit aprecieri apropiate de superlativ:

land.jpg
– Toyota Landcruiser – un SUV destul de luxos, foarte confortabil şi foarte capabil în off-road (dar fiind comoditatea targetului său…)

zaris.jpg
– Toyota Yaris – automobil urban simpatic, destul de mic, dar suficient de inteligent conceput ca să nu mai conteze spaţiul; iar noua generaţie – în dreapta – plusează cu multe alte chestii…

verso.jpg
– Toyota Corolla Verso – monovolum compact, care aruncă tăcerea asupra concurenţei, datorită aspectului foarte îngrijit şi modularităţii aproape exemplare

rav.jpg
– Toyota RAV-4 – un SUV compact very sporty & friendly (nu mă pot abţine să remarc: generaţia a doua – în stânga – era mult mai cool decât cea nouă…)

Sincer, nu mă miră că japonezii sunt numărul 1 şi nu cred că studiile J.D.Power au fost influenţate cu şpăgi. Pur şi simplu, Toyota are acoperire!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *