undeva, odată, prin spatele Bucureştiului…

Adică azi, pe nişte străduţe întortocheate din zona Universităţii. Dom’le, uneori Bucureştiul ăsta şi oamenii de aici sunt o scenă deschisă de-ţi vine să nu te mai gândeşti la Congo!

Mai întâi, a trebuit să ajung urgent la un oficiu Electrica, să plătesc o factură restantă a proprietarului apartamentului pe care l-am închiriat. Care este. Mai întâi, la telefon mi s-a vorbit pe un ton foarte normal, dându-mi-se toate informaţiile de care aveam nevoie. Pe urmă, am găsit relativ uşor sediul respectiv, datorită unei doamne ciudat de amabile de la un magazinaş din zonă. Colac peste pupăză, la ghişeu nu am prins coadă, domnişoara nu era acră, a durat mai mult scotocitul prin buzunare după bani decât i-a luat ei să ţac-ţac la calculator şi să printeze chitanţa. Plus acceptarea cu amabilitate a poantelor mele gen: “aşa repede? păi unde e birocraţia?”.

Dar pe urmă am coborât cu picioarele pe pământ, în Bucureşti, capitala Ungariei, pardon, a Bulgariei, na, că m-am tâmpit. Adică m-am normalizat – după standardele mioritice…

Ceva mai încolo nişte freacă-menta erau certaţi de zor de un şofer, nervos că păduchii ăia îl îndrumau spre un loc de parcare oricum liber, după care îi cereau bani. Este deja o chestie comună şi nimeni nu se sesizează la nivel oficial. Omerta. Până când exasperarea va duce la ştirile de la ora 5, unde cine ştie ce john doe de ăsta va fi, în sfârşit, strangulat de un şofer care nu mai suportă situaţia şi şantajul ăsta zilnic. Fac parte dintre cei care susţin execuţia pe loc a “parcagiilor”, a spălătorilor de parbriz împotriva voinţei tale sau a cerşetorilor de la intersecţii. Cel puţin când nervii în trafic îmi sunt întinşi la maximum.

La nici 10 paşi mai încolo, doi viţei se uitau la maşina nouă. Tipii opriseră duba în mijlocul străzii pentru că nu puteau trece de o SupeRNova parcată într-un mod idiot. Circulaţia în zonă blocată, peste faptul că străduţele sunt sufocate de maşinile parcate. Hilar: viţeii o întreabă pe o tipă care trecea pe acolo, ca şi mine, dacă nu e a ei maşina cu pricina – dar nu aşa, ci direct pe un ton războinic, de s-a şi speriat tipa într-o primă fază.

Culmea, la nici zece metri mai încolo, unii încercau să ghideze un Ford Transit de poliţie printre alte maşini parcate alandala. Cred, totuşi, că se filma o altă variantă la eternele reclame cu Unirea, Dorel şi “dă-te, bă, că îi iei vopseaua!”, cu numeroşi gură cască, cu sau fără caschetă. Mă bufnea deja râsul, zău aşa!

Lângă Intercontinental, la cinci minute distanţă, un nenea poliţaiul îi scria amenda unui fraier, care oprise maşina imediat după intersecţie. Nu conta că blocase circulaţia, domnu’ poliţist îl ţinea lângă el, completându-i conştiincios procesul verbal. Nici nu a observat o tanti care era să fie făcută zob de un ARO, din cauză că se băgase tiptil în unghiul mort. Filme cu proşti la kilometrul zero al Bucureştiului.
Lângă poşta de lângă Petrom (ştiu că nu ştiţi unde este, dar aveţi imaginaţie), la fel: un Logan lăsat alandala pe stradă, că s-o fi grăbit omul. Troleul care trece pe acolo – blocat => claxoane, înjurături, forfotă. Pe toate le las în urmă, deja sunt banalităţi. Îmi amintesc doar de sfaturile doctorilor care ne recomandă să evităm stresul şi oboseala. Aşa încât nu îmi mai pasă.

De acum îmi puteţi spune nesimţit – pentru că numai nesimţirea îmi mai poate menţine sănătatea mintală intactă, bag seama.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *